text Devotionale

SPUNE „BUN VENIT” ÎNCERCĂRILOR (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar” (Geneza 22:9)

Avraam l-a considerat pe Isaac ca pe un dar special de la Dumnezeu. Însă darurile oferite de Dumnezeu pot fi lucruri minunate, sau lucruri periculoase. Cum vine asta? Păi, pe măsură ce cultivăm darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, se poate întâmpla să ne bizuim pe ele mai mult decât ne bizuim pe Dumnezeu. În acel moment, cea mai mare calitate a noastră devine cel mai mare defect al nostru. Dumnezeu i-a dat lui Lucifer o înfățișare frumoasă și o voce frumoasă. Acele daruri au fost folosite inițial pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Apoi Lucifer s-a uitat în oglindă și a început să reflecteze la propria sa frumusețe. El a glorificat darul care i s-a dat, în loc să-L glorifice pe Dumnezeu! Învățătura pe care o putem primi din căderea lui Lucifer este aceasta: orice lucru pe care nu-l transformi în laudă la adresa lui Dumnezeu se transformă în mândrie. Pentru noi, lucrul acesta e o problemă, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6). În loc să-i aducă laudă lui Dumnezeu, Lucifer și-a hrănit eul. Dorința lui păcătoasă de a fi înălțat a fost cea care l-a condus pe Lucifer la cădere. Care sunt cele mai mari daruri pe care ți le-a dat Dumnezeu? Care sunt cele mai memorabile ocazii pe care ți le-a creat Dumnezeu? Ce vise mărețe a pus Duhul Sfânt în sufletul tău? Acesta este „Isaacul” tău. Trebuie să-ți iubești Isaacul și să-l celebrezi, dar el nu trebuie lăsat niciodată să ia locul lui Dumnezeu în viața ta. Uneori visele rânduite de Dumnezeu nu sunt doar născute, ele trebuie să fie renăscute. Dacă devin mai importante decât Dumnezeu, trebuie să le jertfești de dragul sufletului tău. Trebuie să le pui pe altar și să le sacrifici. Uneori visul tău trebuie să moară, înainte să poată învia spre slava lui Dumnezeu!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise