SPUNE CEEA CE TREBUIE!

„Te voi învăța ce vei avea de spus” (Exodul 4:12)

Uneori găsim scuze pentru atitudinea critică a cuiva spunând: „Oh, mai mult latră decât mușcă.” E adevărat, mușcătura unui câine poate fi dureroasă, dar la fel este și lătratul lui. Poate traumatiza un copil și îl poate umple de teamă. Să ne gândim numai la această comparație; cine ar vrea să fie asemănat cu un câine? Uneori însă este necesar să confrunți o persoană pentru a stabili limite sănătoase pentru binele tău sau pentru a feri acea persoană de suferințe ulterioare. Dar Domnul Isus a vorbit mult mai des cu compasiune, decât într-un spirit de confruntare sau de condamnare. Iată ce scria Karen Casey Arneson despre experiența sa de om credincios: „Am intrat în împărăție plină de teamă și cu inima rănită, sperând să găsesc vindecare pentru rănile mele. Și chiar am găsit unele persoane care mi-au spălat mușcăturile și mi-au pansat rănile. Dar am descoperit că și în creștinătate există „canibali”. Deși s-ar putea să nu îi recunoști, sunt surorile cu zâmbetul dulce care te mușcă pe la spate când te întorci… Sunt femeile indiscrete care adulmecă mirosul unei bucăți zemoase de bârfă.” Dumnezeu avertizează: „dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.” (Galateni 5:15). Puterea de a ne împotrivi poftelor firești vine prin astâmpărarea foamei noastre dintr-o altă sursă. Psalmistul ne îndeamnă: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul!” (Psalmul 34:8). Ceea ce hrănim în noi devine tot mai puternic, și dacă nu veghem, putem cădea cu ușurință în vechile obiceiuri. O împunsătură ici, o mușcătură dincolo, și fără să ne dăm seama, am descătușat canibalul lăuntric. Cu toate că suntem chemați să ne ajutăm frații și surorile prinse în mrejele păcatului, suntem avertizați și „să luăm seama la noi înșine, ca să nu fim ispitiți și noi.” (vezi Galateni 6:1).