text Devotionale

Sub puterea învierii LUI

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Sub puterea învierii LUI

Cei mai binecuvântați oameni de pe pământ sunt cei salvați prin HAR și credință de sub ”puterea morții” și așezați sub ”puterea învierii lui Isus ”! Acum poate vei zice: ”dar toți suntem muritori” Așa-i, dar,”sub puterea învierii”, omul poate să trăiască o viață victorioasă, asta nu înseamnă că nu va muri niciodată. Poate muri sănătos și sătul de zile, după ce le-a împlinit și își vede rodul muncii lui și spiritual și fizic, mergând în pace, că și-a sfârșit alergarea și voia lui Dumnezeu pentru viața lui, pe pământ. Pavel zicea: ”Mi-am sfârșit alergarea”, Oare, cum sfârșește alergarea o mamă în urma căreia rămân copilașii mici și fără să-i îngrijească și fizic și spiritual, rămân orfani că așa a vrut Domnul! ? NU! Domnul a vrut ca ea să-i crească, să-i învețe toate lucrurile, mai ales despre ”puterea învierii” care Isus a rezolvat-o la cruce. Copiii să-L cunoască pe Dumnezeul bun pe care să dorească să-L slujească din dragoste și nu din frică, că dacă Îl supără, le dă accidente, boli, nenorociri și prăpăd. De aceste Dumnezeu ne-a salvat, pentru că sunt lucruri aduse peste oameni din blestemul căderii și este ”puterea morții”.”Puterea morții” este în lume, peste natură, animale, om și chiar lucrul mâinilor lui, este sub moarte, sub blestem și omul zice din necunoștința adevărului: ”Dumnezeu a dat plaga asta, nenorocirea asta, boala asta.” Atunci să ne întrebăm diavolul ce dă, ce face, pentrucă binele el nu-l cunoaște, nu-l știe, cancerul și răul, dacă zicem că-l dă Dumnezeu nu încape să-l facă, că îl face Dumnezeu, atunci el ce face? O Doamne, cred că sunt ochii acoperiți de neștiință omului, ca să poată crede așa ceva? Unde-I Isus Hristos cel înviat este VIAȚĂ și-n trupul omului și-n familie și-n Biserică și-lume și-n mașină și-n avion și în grădină și peste tot unde trăiește ”un fiu„ de Dumnezeu. Important este să învățăm rugăciunea lui Pavel din Filipeni 3:10.”Și să-L cunosc pe El și ”puterea învierii” LUI și părtășia suferințelor LUI și să mă fac asemenea cu moartea LUI.” Sub ”puterea învierii” LUI, este VIAȚĂ, dar suferințele care pot să urmeze un ”fiu” sunt cele care le-a purtat și Isus, la care ne facem părtași odată ce am intrat sub ”puterea învierii ” Lui și nu-i inevitabil ca să trebuiască să ne facem părtași și morții LUI. Putem muri martiri: copii, tineri, vrâsnici și să fim asemenea cu moartea LUI, dar nu distruși de boală, păcat, pe care Isus le-a purtat în trupul Lui pe lemn, iar prin rănile Lui noi am fost vindecați și salvați. Coloseni 1:13. Zice: ”El ne-a izbăvit de sub ”puterea întunericului” și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei LUI”. Ce este în întuneric, de nu moarte și diavol și cum se manifestă pe pământ moartea și diavolul, de nu prin păcat, boală, nenorociri și dezastre. Este ”puterea morții”. Dar glorie Domnului Isus, care ne-a adus sub ”puterea învierii” LUI și trăim plini de toată plinătatea învierii LUI și putem să-L lăudăm și să ne închină liberi Creatorului, Tatăl nostru, Domnului Isus Hristos și Duhului Sfânt. Domnul Isus S-a făcut părtaș sângelui și cărnii, pentruca prin moarte să-l nimicească deasupra fiilor Săi pe ce-l ce are ”puterea morții” și lucrează încă în lume și noi fiii Săi să îndrăznim să ne revindecăm drepturile care Isus ni le-a adus, prin ”puterea învierii LUI”și să trăim biruitori și nu biruiți de cel pe care Isus l-a făcut de rușine înaintea lumii, când a ieșit biruitor asupra lui, prin cruce, dar vine vremea binecuvântată când ”vrăsmașul cel din urmă nimicit, va fi moartea. Moartea va fi înghițită de biruință și va fi PACE pe tot pământul, căci Dumnezeu va împărăți cu poporul Său, o mie de ani și o veșnicie. Amin!


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise