text Devotionale

Unde să mă duc?

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Tată, Tu știi mai bine ca oricine, mai bine ca mine, starea mea actuală. Tu, Stăpânul meu, ești prezent la confruntările din interiorul meu, iei seama la furtunile ce se dau în mine, cunoști confuzia mea.

Ce e o răscruce? E o oglindă.

În momentul în care am dat de răscrucea cea mai importantă de până acum din viața mea, m-am privit în oglindă, văzându-mă cum n-am mai făcut-o până acum. Am conștientizat mai bine ca oricând ce sunt. Sau nu sunt. Căci nu sunt nimic. Nu am nimic. Nu pot nimic. Fără Tine. Și în momentul în care privirea mea a deslușit aceasta, am biruit. Acum biruiesc, de fapt.

Doamne, puterea Ta se desăvârșește în slăbiciunile mele. Văzându-mă atât de slabă și neputincioasă, Te văd atât de mare. Și stăpân. Devenind conștientă de incapabilitatea mea de a face orice mișcare, devin conștientă tot mai mult de necesitatea îndrumării Tale. Recunoscându-mi neputința de a lua o hotărâre, de face vreun pas, îmi mărturisesc nevoia de Tine.

Te cer. Te cer implorându-Te să mă conduci.

Am nevoie să mă conduci. Copilul tău are nevoie să îl conduci. Iar Tu, Tatăl, Îți dorești să Îți conduci copilul.

Stau în fața atâtor hotărâri, dar niciuna nu vreau să o iau fără siguranța voii Tale…

Am nevoie să îmi spui unde mă vrei, unde vrei să mă folosești, unde sunt capabilă să mă las folosită de Tine. Am nevoie să-mi spui să merg sau să stau. Am nevoie să Îmi spui unde ai nevoie de mine. Trimite-mă, stau la dispoziția Ta.

Am nevoie să-mi confirmi că e voia Ta să pășesc încontinuare pe drumul ce mi l-ai scos în cale, îndepărtându-mi orice îndoială care dorește să umbrească planul Tău. Am nevoie să-mi spui că asta e ceea ce vrei Tu, iar astfel orice ”de ce?” va avea răspuns. Am nevoie să-mi spui că Tu vrei să duc această povară, iar atunci o voi face cu bucurie, știind că jugul Tău este bun și sarcina Ta este ușoară, iar oricât de grea ar fi crucea, voi ajunge la liman. Siguranța voii Tale e puterea și încăpățânarea mea de a purta steagului de biruință și de a proclama victoria în mijlocul luptei.

Cu Tine sunt mai mult decât biruitoare. Doar cu Tine… Doar dacă aleg drumul hotărât de Tine. Acolo voi fi cu Tine. Mai mult decât biruitoare.

Îți mulțumesc că anumite dureri poartă puterea modelării formei mele dăruite spre binele meu. Îți mulțumesc că anumite zdrobiri, care uneori poartă nume de oameni, îmi lipesc inima de Tine.

Îți mulțumesc că în toate ești Tu. Ești în control.

Credința în controlul Tău să-mi fie liniște.

Încrederea în perfecțiunea voii Tale să-mi fie pacea.

Facă-se voia Ta.

Încă nu știu unde să mă duc. Dar mă rog ca orice drum să mă ducă tot mai aproape de Tine. Și la propriu, și la figurat.

Unde să mă duc? Merg către Tine…

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2016/05/25/unde-sa-ma-duc/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise