text Devotionale

Viata lui Isus nu e mit

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
Eddy Levine a fost un tînăr evreu, care a fost dat să-şi facă studiile la universitate, în Alexandria. Acolo, a ajuns în contact cu Noul Testament. El dorea pacea sufletului, dorea fericirea, înseta după ceva, însă nu ştia precis nici el ce dorea. Avea un gol lăuntric. Nu prea a dat el importanţă Noului Testament pînă într-o zi, cînd răsfoindu-1, a dat peste întrebarea din Faptele Apostolilor 16.30: "Domnilor ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?" Aceasta 1-a izbit. De aşa ceva avea şi el nevoie. Cînd a citit răspunsul, a găsit şi el mîntuirea. Iată convertirea sa redată în cuvintele sale: "Ce, m-am gîndit, doar să cred în El? ... mîntuit? Desigur, că omul trebuie să facă ceva, dar aici se spune: »Crede şi vei fi mîntuit«. Am pus Biblia pe masă şi mi-am zis: Desigur acesta este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu şi eu îl cred, din scoarţă în scoarţă. Atunci mi-am plecat capul şi am zis: O, Dumnezeule, Dumnezeul părinţilor mei, Dumnezeul cel viu ... eu ştiu că sînt un păcătos ... în acest moment eu cred în Domnul Isus Mesia, pe care Tu singur L-ai trimis spre a mîntui pe cei păcătoşi.
Atît a fost totul. Imediat mi-am simţit inima uşurată de povara păcatului şi de mîndria neprihănirii personale".
Curînd după aceasta, a fost botezat. Apoi, a urmat o cruntă persecuţie, din partea familiei. Tatăl său 1-a zdrobit în bătăi, 1-a declarat mort, apoi 1-a izgonit din casă, dar el a rămas credincios. După o vreme, părinţii 1-au reprimit şi mărturia vieţii sale frumoase a determinat pe părinţi să creadă şi ei în Isus Mesia, care a schimbat viaţa fiului lor. După ce s-a căsătorit, el s-a hotărît să meargă ca misionar în Africa, pentru ca să spună şi acelora că Isus mîntuieşte.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise