text Eseuri

Am trăit și am văzut...

de Ioan Hapca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Hapca

 

   Am trăit și am văzut, m-am convins și-am învățat că oamenii, cu cât sunt mai curați la inimă, cu atât sunt mai simpli, modești și deschiși față de ceilalți și se închid, se ascund și se acoperă doar în măsura necurăției din inima lor.

   Oamenii simpli și deschiși luminează din interiorul lor, pe când cei care pozează în sofisticați, învăluiți în mister, aceasta nu-i decât întunericul din lăuntrul lor care-i face întunecați.

   Am trăit și am văzut, m-am convins și-am învățat că toate problemele dintre oameni: conflictele, certurile de partidă, divergențele sociale, politice, confesionale, culturale, dogmatice, toată invidia, răutatea și ura... Toate au la bază mândria, orgoliul și pizma unuia-mpotriva altuia, adică întunericul lăuntric care învăluie în misterul morții lumea întreagă.

   De fapt, am trăit și am văzut, m-am convins și-am învățat lucruri obișnuite, clare și simple pe care le-am trăit și văzut, de care ne-am convins și pe care le-am învățat cei mai mulți dintre noi dar, pe care cei mai mulți nu ne folosim de ele pentru a fi luminați și trăi în lumină și: Am trăit și am văzut, m-am convins și-am învățat că aceasta este din cauză că NU VREM!

   Am trăit și am văzut, m-am convins și-am învățat că oamenii nu vor să fie Născuți din Nou, nu vor să creadă în Dumnezeu, nu vor să-L cunoască pe Dumnezeu, nu vor să trăiască în lumină, nu vor să se mântuiască, nu vor să aibă viață veșnică și nici nu le pasă de sufletul lor!

   Am trăit și am văzut, m-am convins și-am învățat că tot ce vor oamenii este mai mult, mai bun, mai bine, mai sus... AICI ȘI ACUM! ȘI CU ORICE PREȚ!!!

   De aceea, Judecata lui Dumnezeu este dreaptă și desăvârșită...

   O, voi, oameni simpli, deschiși și plini de lumină: fiți și mai departe simpli, smeriți, deschiși, evlavioși și plini de lumină și: Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

   Uitaţi-vă dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.”

   „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul."

  " Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. Pentru că voi „... v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”

   Pentru că Însuși Domnul și Mântuitorul nostru ne promite:„Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul." ”Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”

   Vom trăi, vom vedea, ne vom convinge și experimenta deplin toate făgăduințele Domnului. Fie că vom trăi în trup, fie că nu toți vom vedea împlinindu-se aceste lucruri dintr-o poziție sau alta în raport de cum am învățat să trăim, să punem Lumina în inima și ființa noastră și am dorit, vrut (sau voit) să fim lumină și să trăim în lumină!

   „ Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!

Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.”

 

 

 

 

           

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise