text Eseuri

Predestinare sau preştiinţă ?

de Mihail Dimitriu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihail Dimitriu

Predestinare sau preştiinţă?

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

Sunt unele voci care afirmă că unele persoane sunt predestinate pentru a fi mântuite, iar altele pentru a fi pierdute, adică aruncate, după judecata finală, în iazul de foc. Afirmaţiile respective sunt făcute pe baza interpretării într-o manieră simplistă a unor versete cum ar fi: Ps. 58.3; Ioan 6.44,65; Rom. 9.11-13; etc.

De fapt, adevărul biblic este următorul:

1. Dumnezeu le oferă tuturor oamenilor posibilitatea de a alege, dacă vor să aibă viaţă veşnică, adică vor să fie mântuiţi, sau vor moarte veşnică, adică vor să fie pierduţi (Deut. 30.15-20).

2. Oamenii care vor să fie mântuiţi, ascultă de Dumnezeu (Evrei 5.9), încrezându-se în El (Marcu 16.16-18), şi ca atare Îi împlinesc efectiv poruncile în vieţile lor (Ps. 119.166), împotrivindu-se până la sânge (Evrei 12.4) în lupta contra păcatului (Matei 5.30; 18.8; Marcu 9.43-45). În sens biblic, un om mântuit are păcatele iertate (Luca 1.77-79) şi va scăpa de mânia lui Dumnezeu (Romani 5.9), care, pe unii oameni îi va arunca în iazul de foc. Oamenii mântuiţi se mai numesc şi copiii lui Dumnezeu (Ioan 1.12; Rom. 8.16; 9:8; Filip. 2.15; 1 Ioan 3.1-2).

3. Oamenii care vor să fie pierduţi, îşi vor petrece veşnicia în iazul de foc, alături de diavol (Apoc. 20.10-15; 21.8), de care ascultă, păcătuind (1 Ioan 3.8). Aceşti oameni se numesc copiii diavolului (Ioan 8.44; 1 Ioan 3.10).

4. Cu toate că Dumnezeu îi cheamă la mântuire pe toţi oamenii (Ezec. 33.11; Matei 11.28; F. A. 17.30) şi El ar vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi (1 Tim. 2.4; 2 Petru 3.9), Dumnezeu ne spune că mulţi oameni nu vor fi mântuiţi (Luca 13.23-24; Matei 7.14,21-23; 20.16; 22.14).

5. Dumnezeu ştie absolut tot ce se va întâmpla în viitor, înainte ca ceva să se întâmple (Deut. 31.16-18; Ps. 139.16). Întrucât Dumnezeu este singurul stăpân al Universului (Iov 38.4-38; 41.11), El este suveran să decidă orice se va întâmpla în legătură cu oricine şi cu orice (Exod 33.19; Daniel 4.35). De aceea, în Biblie citim că Dumnezeu a pregătit şi a hotărât mai înainte, tot ce se va întâmpla (2 Împăraţi 19.25; Isaia 37.26; 46.10; Rom. 8.28-30).

6. Întrucât Dumnezeu ştie dinainte tot ce se va întâmpla în viitor, în particular, El ştie şi cine va fi mântuit, pe baza alegerii făcute de către fiecare om (Iosua 24.14-15). Biblia se referă la oamenii mântuiţi, care ascultă de Dumnezeu, numindu-i „rânduiţi să capete viaţa veşnică” (F. A. 13.48), sau „aleşi pentru mântuire” (2 Tes. 2.13), vezi şi Matei 20.16; 22.14; 24.31; Ef. 1.4-5; 1 Tes. 5.9.

7. Întrucât, în general, oamenii nu ştiu ce se va întâmpla în viitor (1 Cor. 7.16; 9.27; Fil. 3.11), cât timp trăiesc, ei au toţi o egalitate de şanse de a fi mântuiţi (1 Cor. 9.24; Fil. 3.12-14; 1 Tim. 6.12; Evrei 12.1). Deci nu există predestinare, ci doar o preştiinţă a lui Dumnezeu, dar nu întotdeauna (1 Cor. 7.16) şi o preştiinţă a omului.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise