Întruparea lui Isus Hristos

Intruparea lui Isus Hristos

   Intruparea lui Isus a fost momentul cand Cerul a sarutat Pamantul, declarandu-i fatis dragostea, si dorinta de impacare a fiecarei inimi cu Creatorul ei.
   Ura nestavilita, ce mocnea de veacuri impotriva divinitatii, n-a capitulat la mesajele de pace purtate de patriarhi si profeti, judecatori si preoti ai Dumnezeului sfant.
   Istoria mantuirii parca esuase, si-o luase pe-un fagas nedorit, cand poporul ales (Israel) raspunde cu razvratire si fuga dupa idolatrie, drept rasplata la dragostea si grija de Tata, ce le-o aratase Dumnezeu.
   Este dragostea divina neinteleasa si neincapatoare intr-o inima umana?
   Imi este foarte greu sa gandesc ceea ce Isus Hristos a parasit, nevoit fiind, pentru a se putea intrupa in existenta pamanteasca si efemera.
   Partasia Lui cu Tatal divin si cu Duhul, cohortele ingeresti, plaiurile si minunatiile Cerului, puteau deveni o amintire trista pentru El; acesta era si realul risc, in curajul manat de dragoste, pentru izbavirea lumii.
   Am putea intelege o farama, infinit mai diluata, din sentimentele ce-L trecu pe Isus Hristos, daca ne gandim prin ce trece un tanar ce-si paraseste familia, prietenii si locurile ce i-au fost leagan al vietii, plecand la oaste.
   Iubirea, imboldul, luptele si sacrificiul Domnului Isus sunt infinit mai mari fata de cele ale tanarului nostru patriot, care, si el, animat de nadejdea a ceva mai bun pentru compatriotii si tara lui, mizeaza cu a lui viata.
   Dumnezeu plasmuind si materializand un astfel de plan de mantuire, ne reveleaza ceva din caracterul Lui.
   Renuntand la domnie, coroana si slava cereasca pentru cativa ani pamantesti, Isus Hristos S-a dovedit un Dumnezeu diferit de ceilalti pretendenti, Unul care Se apleaca si slujeste omul, traind in simplitate, smerenie si saracie.
   Stia ca omul e inveninat de minciunile diavolului, inca din Eden, iar acum la Intrupare, lumea nu-L asteapta in strigate si chiote de bucurie, ci intr-o nepasare crasa, si-o invidie nemotivata ce duce la crima.
   Ura noastra neimblanzita n-a stavilit avalansele iubirii Lui eterne.
   Zorii mantuirii s-au ivit, imprastiind arhaicele nopti ale intunericului si mortii, Lumina inghitind bezna, dand viata la ce fusese putrezit prin moarte.
   Ratiunea Intruparii a fost Crucea.
   El n-a venit sa judece lumea, ci s-o mantuiasca, judecand, condamnand si pedepsind pacatul in trupul Lui.
   Evenimentul Intruparii si-a avut umbra in vesnicie, si realizarea in istorie.
   A schimbat si continua sa transforme istoria lumii, si orice viata de om, ce se bucura de eterna sarbatoare.

Liviu Prigoana 12 Decembrie 2005