text Eseuri

Diversitatea experienţei 2

de Watchman Nee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

Ce s-a întâmplat lui R. A. Torrey când Duhul Sfânt a venit peste el, după ce ani de zile fusese un slujitor al lui Dumnezeu? Iată relatarea cu propriile lui cuvinte:

"Îmi amintesc exact locul din biroul meu unde mă aflam pe genunchi în rugăciune... Era un moment foarte liniştit, unul din momentele cele mai liniştite pe care le-am trăit vreodată... Apoi Dumnezeu mi s-a adresat simplu, nu cu o voce pe care o poţi auzi, ci în inima mea: 'Este al tău. Acum du-te şi predică.' El îmi spusese lucrul acesta prin Cuvântul Său, în Ioan 5:14-15; dar atunci nu-mi cunoşteam Biblia aşa cum o cunosc acum. Dumnezeu S-a îndurat de neştiinţa mea şi a vorbit direct sufletului meu... M-am dus şi am predicat şi din acea zi până astăzi am fost un alt propovăduitor al Cuvântului... La câtva timp după experienţa aceasta, pe când stăteam într-o zi în camera mea... dintr-o dată... m-am trezit strigând (eu nu eram obişnuit să strig şi nici să fiu gălăgios din fire, dar atunci am strigat ca şi cel mai zgomotos metodist): 'Slavă lui Dumnezeu, slavă lui Dumnezeu, slavă lui Dumnezeu!' Şi nu mă puteam opri... Dar aceasta nu s-a întâmplat când am fost botezat cu Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt îl primisem în urma unei simple credinţe în Cuvântul lui Dumnezeu."

Manifestările exterioare în cazul lui Torrey diferă de cele descrise de Ioel sau de Petru, dar "aceasta este ceea ce...". Nu este o copie fidelă, totuşi, este acelaşi lucru.

Dar cum s-a simţit şi a acţionat D.L. Moody, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste el, pentru a-i schimba viaţa şi lucrarea?

"Îl imploram tot timpul pe Dumnezeu să mă umple cu Duhul Sfânt. Ei bine, într-o zi, în New York - o, ce zi! - n-o pot descrie şi foarte rar vorbesc despre ea; am avut atunci o experienţă prea sacră ca să o pot descrie. Pavel a avut o experienţă despre care n-a vorbit nimănui timp de paisprezece ani. Pot să spun doar că Dumnezeu mi s-a revelat şi că am avut o experienţă a dragostei Sale, încât a trebuit să-L rog să-Şi ridice Mâna de peste mine. M-am dus să predic din nou, deşi nu o făceam altfel şi nu prezentam adevăruri noi, totuşi, sute de oameni se converteau. Nu m-aş întoarce niciodată la starea pe care o aveam înaintea acelei experienţe binecuvântate, nici dacă mi-aţi da toată lumea - deoarece lumea, pusă în balanţă, ar cântări cât un fir de praf faţă de experienţa mea."

Manifestările exterioare care au însoţit experienţa lui Moody nu se potrivesc exact cu descrierea lui Ioel sau cu a lui Petru sau Torrey, dar cine s-ar putea îndoi că "această" experienţă a lui Moody a fost "ceea ce" au experimentat ucenicii la Rusalii? N-a fost aceeaşi în ce priveşte manifestarea, dar a fost aceeaşi în esenţa ei.

Sau care a fost experienţa marelui Charles Finney, când puterea Duhului Sfânt s-a coborât asupra lui?

"Eu am primit puternicul botez al Duhului Sfânt, fără să-L fi aşteptat, fără să-mi fi trecut vreodată prin minte că ar exista o asemenea experienţă, fără să-mi amintesc să fi auzit pe cineva vorbind vreodată despre aşa ceva; Duhul Sfânt S-a coborât peste mine, în aşa fel încât părea să-mi inunde tot trupul şi sufletul. Nu sunt cuvinte care să poată descrie dragostea minunată care mi-a fost turnată în inimă. Am plâns în hohote, plin de bucurie şi de dragoste."

Experienţa lui Finney n-a fost o copie a Rusaliilor, nici a trăirilor lui Torrey sau Moody, dar "aceasta" a fost cu siguranţă "ceea ce..."

Când Duhul Sfânt este turnat asupra oamenilor lui Dumnezeu, experienţele lor diferă foarte mult unele de altele. Unii vor primi o viziune nouă, alţii vor experimenta o nouă libertate în a câştiga suflete, alţii vor vesti Cuvântul lui Dumnezeu cu o putere proaspătă, iar alţii vor fi umpluţi cu o bucurie cerească sau cu o laudă care se revarsă. Nu există nimic şablonat în modul în care Dumnezeu lucrează cu copiii Săi. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm guvernaţi de prejudecăţile noastre şi să creăm compartimente etanşe pentru lucrarea Duhului Sfânt, nici în vieţile noastre şi nici în ale altora. Trebuie să-I dăm lui Dumnezeu libertatea totală de a lucra aşa cum vrea El, ca El să dea lucrării pe care o face, manifestarea pe care o doreşte. El este Domn şi nu suntem noi chemaţi să-I trasăm legi.

Să ne bucurăm că Isus este pe tron şi să-I aducem laude pentru faptul că, din momentul glorificării Sale, Duhul a fost turnat peste noi toţi. Când ne aţintim privirile la Isus Cel înălţat şi acceptăm faptul divin în toată simplitatea credinţei, Îl vom cunoaşte atât de bine în inimile noastre, încât vom îndrăzni să proclamăm cu toată încrederea "aceasta este ceea ce...!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise