Maria - mamă

   Maria era o soţie fericită. Gătea, făcea curăţenie, şi lucra în grădină. Ţinea cutia cu bani tot acolo pe poliţă. Dorea să strângă bani şi se gândea că poate într-o zi ea şi Luis vor putea să-şi cumpere o casă numai a lor. Acesta era visul ei. Dar nu era aşa de uşor să pună bani deoparte. Ce câştiga Luis se ducea pe mâncare şi îmbrăcăminte, iar acum trebuiau să plătească şi chirie. Luis şi Maria duceau o viaţă foarte simplă şi erau mulţumiţi cu traiul lor. Amândoi îşi aminteau de luptele din timpul revoluţiei. Amândoi ştiau ce înseamnă sa trăieşti în sărăcie. De atunci au avut loc schimbări. Pământul a fost împărţit oamenilor şi au fost date legi noi. Se născu o clasă de mijloc, iar Luis şi Maria se bucurau să facă parte din ea.

   Apoi o nouă bucurie umplu viaţa Mariei. Un bebeluş, o fetiţă, se născu în familie: Sara. Părinţii o iubeau nespus de mult.  Era fetiţa lor! Avea o poftă mare de mâncare iar Maria era bucuroasă că fiica ei putea mânca cât dorea. Micuţa Sara nu o să sufere niciodată de foame iar când va fi mare o să meargă la şcoală zicea hotărâtă Maria. Apoi familiei i se alătură şi un băieţel.

................................

   - Mami! zise Sara plângând şi arătându-i mâna... doare! Auuuu... ţipă ea.

   Maria se uită atentă la mâna fetei, îi suflă peste ea şi o ţinu pe Sara strâns lângă ea. O să treacă imediat! Acum hai, nu mai plânge!

   Dar atunci privi spre geam şi păli. Chiar acolo unde Sara îşi pusese mânuţa era un scorpion. Sigur o înţepase pe micuţă. Maria era înspăimântată. Era o înţepătură în mâna ei... încercă să se roage în timp ce o legăna pe Sara care hohotea, dar rugăciunile ei păreau sa nu se ridice mai sus de tavan. Simţea că o disperare o făcea să se piardă...

...................................

   - Credeţi că o să se facă bine? Cred că sunt şanse răspunse doctorul. Adulţii mor foarte rar din cauza unei înţepături de scorpion, dar cei mici... uneori da.

   Era ora 10 când micuţa Sara muri. Maria era răvăşită. De ce a îngăduit Dumnezeu să i se-ntâmple asta? De ce nu i-au răspuns sfinţii la rugăciuni? Mama şi tata erau oamneni buni, se gândi Mari, dar au fost luaţi de lânga mine chiar atunci când aveam cea mai mare nevoie de ei. Apoi s-a întâmplat la fel şi cu unchiul meu. Probabil că el îşi rostea rugăciunile când piatra l-a lovit în cap. Zicea că toţi se roagă în fiecare dimineaţă... ochii i se umplură de lacrimi.

   Dar viaţa merge înainte... alţi doi copii li s-au născut o fetiţă şi un băieţel, Juanita şi Tito.

   Micuţul Tito era un bebeluş agitat. Era foarte slăbuţ şi bolnăvicios. La doar o lună părăsi şi el lumea aceasta. Acum viaţa Mariei se învârtea în jurul soţului şi a celor doi copii rămaşi în viaţă. Veghea şi se ruga pentru ei DAR MEREU SE ÎNTREBA DACĂ SFINŢII CHIAR ÎI AUZEAU RUGĂCIUNILE. 

  Şi dacă da, le păsa lor îndeajuns, ca să răspundă? Dacă s-o ivi vreodată şansa ca să aflu mai multe despre Dumnezeu, am să profit de ea... (scurte citate sau idei principale din capitolul 13)