text Eseuri

A cui părere contează

de Banica Georgiana
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Banica Georgiana

 

 

        Ce s-ar întâmpla dacă ai cunoaşte gândurile, planurile celor apropiaţi? Ne interesează mereu de ce spun alţii, dacă le place cum gândim sau ce impresie au despre îmbrăcămintea, glumele şi discursurile noastre. Unii din noi facem ce spun ceilalţi, doar ca să fim văzuţi bine. Ne prefacem, spunem ceva, dar gândim altceva.

        Gândeşte-te cum te-ai simţi dacă o persoană care crezi tu că te iubeşte, te înşală pe la spate, spune lucruri urâte despre tine. În faţa ta arată că eşti cea mea importantă persoană, iar în faţa celorlalţi caute să te dărâme. Contezi numai pe părerea ei şi alegi şi în funcţie de ea.

         Trăieşti lângă acea persoană ani de zile şi într-un târziu poate afli adevărul. Dar dacă mereu ai cunoaşte adevărul ce s-ar întâmpla? Răspunsul nu îl putem da pentru că nu se întâmplă asta. A trăda este la orice pas. Nu ştii pe cine să crezi şi pe cine nu. În caz de te vei alfa în vreo situaţie în care vei afla că prietenul îţi este duşman cum vei reacţiona? Eşti influenţat de ce spun ceilalţi?

Dacă tot te interesează de părerea celorlalţi, care va mai fi părerea lui Dumnezeu despre viaţa ta?

 

"Ne pasă mai mult ce zic oamenii despre noi, decât Dumnezeu? Dacă ne pasă ce cred oamenii, suntem doar nişte oameni ca şi ei şi nu ne diferenţiem cu nimic faţă de ei, dar dacă ne îngrijim să fim pe placul Domnului înseamnă că suntem copii ai Săi şi avem ceva în plus faţă de ceilalţi. Avem pacea Domnului şi siguranţa mântuirii. "

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise