text Eseuri

Beneficiile revărsării Duhului -2-

de Watchman Nee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

   3. Înlătură frica de părerea oamenilor. Frica de părerea oamenilor este un lucru rău pentru creştini. Un om care se teme de ce spun ceilalţi este conştient de hainele pe care le poartă, fie bune sau rele, şi este sensibil la reacţiile celor din jur. Când este invitat să mânânce undeva, nu îndrăzneşte să predice gazdei Evanghelia. Când face cunoştinţă cu cineva, nu poate vorbi cu persoana respectivă decât cu o prealabilă pregătire. Toate acestea sunt din cauză că el se teme întotdeuna de părerile oamenilor. Un astfel de om se poate ruga singur în cameră, dar nu se poate ruga la fel de bine şi în public. Înaintea oamenilor îşi schimbă tonul, cuvintele şi atitudinea, de frică să nu-i nemulţumească. Aceste simptome indică o profundă frică de părerea oamnenilor. Duhul unui astfel de om este înfăşurat de suflet şi nu este liber.

   Odată era o întâlnire în camera unui frate. Duhul Sfânt S-a revărsat cu putere, şi toţi cei prezenţi au fost liberi. O astfel de libertate nu este libertinaj, ci libertatea duhului. Uneori, la strângeri, oamenii sunt atât de precauţi, încât nu îndrăzneşte nimeni să vorbească. Dumnezeu l-a folosit pe Evan Roberts pentru a mântui pe mulţi oameni. Mulţi au mărturisit despre el că era printre puţinii oameni din lume care nu se temea de părerile altora. Putea râde când voia să râdă. Se putea uita la oameni când voia să facă asta. Doar cineva golit de frica de părerea oamenilor poate lucra pentru Dumnezeu. Pentru a fi eliberaţi de această frică avem nevoie de revărsarea Duhului.

   4. Schimbă atmosfera. Un om umplut cu Duhul Sfânt poate schimba atmosfera. Tăcerea poate să domnească într-o cameră, dar când intră un astfel de om, imediat camera se umple de viaţă. Sau poate camera e foarte zgomotoasă, dar la intrarea unui astfel de om se face linişte. Un asemenea om poate influenţa atmosfera dintr-un loc. Neputinţa noastră de a avea un impact asupra celor din jur se datorează incapacităţii de a aduce cu noi o atmosferă spirituală. Noi doar îi imităm pe ceilalţi. Nu avem influenţă asupra lor, ci noi suntem influenţaţi de ei. Dar cel ce are parte de revărsarea Duhului este capabil să transforme atmosfera conform stării sale. Fie ca toţi să avem parte de revărsarea Duhului, ca să putem schimba atmosfera din jurul nostru!

   5. Poate avea putere de a lucra. Dacă avem parte de revărsarea Duhului Sfânt, putem cere daruri spirituale şi putere pentru a lucra. Nu avem nicio putere fără revărsarea Duhului, dar, având aceasta, intrăm în posesia PUTERII  de a lucra pentru Dumnezeu. Aceasta constituie o diferenţă majoră. Dacă vrem să avem puterea de a sluji, trebuie să experimentăm revărsarea Duhului.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise