text Eseuri

Căderea Babilonului -3-

de Watchman Nee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

   Am văzut că principiul Babilonului înseamnă amestecarea lucrurilor omului cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi a lucrurilor cărnii cu lucrarea Duhului. Înseamnă a simula că ceva din om este ceva din Dumnezeu. Înseamnă a primi gloria omului pentru a satisface pofta omului.

   Prin urmare, Babilonul este creştinismul amestecat şi corupt.

   Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de Babilon?

   Apocalipsa 18.4 spune:

   "Şi am auzit o altă voce din cer, spunând: 'Ieşiţi din ea, poporul Meu, ca să nu participaţi la păcatele ei şi să nu primiţi plăgile ei'."

   Iar în 2 Corinteni 6.17-18, de asemeni se spune:

   "De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi separaţi, spune Domnul; şi nu vă atingeţi de ce este necurat; şi vă voi primi bine; şi Eu voi fi un Tată pentru voi, iar voi Îmi veţi fi fii şi fiice."

   Conform Cuvântului lui Dumnezeu, copiii Săi nu pot fi implicaţi în nici un lucru care conţine caracterul Babilonului. Dumnezeu a spus că trebuie să ieşim din orice situaţie în care puterea omului e amestecată cu lucrarea lui Dumnezeu, în care abilitatea omului e amestecată cu puterea lui Dumnezeu, şi în care opinia omului e amestecată cu lucrarea lui Dumnezeu. Noi nu putem avea parte în vreun lucru care are caracterul Babilonului. Trebuie să ieşim afară din el! Copiii lui Dumnezeu trebuie să înveţe din adâncimile duhului lor să se separe de Babilon şi să judece toate acţiunile lui. Dacă facem aşa, noi nu vom fi condamnaţi împreună cu Babilonul!

   Babilonul şi-a avut începutul în turnul Babel. Babilonul devine tot mai mare pe zi ce trece. Dar la sfârşit va fi judecat de Dumnezeu. Apocalipsa 19.1-4, spune:

   "După aceste lucruri, am auzit ceva ca şi cum ar fi fost vocea unei mari mulţimi din cer, spunând: 'Aleluia! Mântuirea şi gloria şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru. Căci adevărate şi drepte sunt judecăţile Sale; căci El a judecat curva cea mare care a corupt pământul cu curvia ei, şi El a răzbunat sângele sclavilor Săi din mâna ei.' Şi a doua oară ei au spus: 'Aleluia!' Şi fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru creaturi vii au căzut jos şi I s-au închinat lui Dumnezeu care şade pe tron, spunând: 'Amin, Aleluia!' 

   Atunci când Dumnezeu va judeca curva şi va zdrobi toată lucrarea ei, şi când El va arunca afară tot ceea ce este ea şi principiul pe care îl reprezintă, vocile din cer vor spune Aleluia! În Noul Testament există foarte puţine exclamaţii de Aleluia! - şi toate se află în acest capitol deoarece Babilonul, care a falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, a fost judecat.

   Pasajul din Apocalipsa 18.2-8 ne spune motivul căderii şi judecării Babilonului. Faptele păcătoase ale Babilonului sunt proclamate, iar consecinţele judecăţii lui sunt prezentate. Toţi cei care au acelaşi gând cu Dumnezeu trebuie să spună ALELUIA! căci Dumnezeu, a judecat Babilonul. Deşi judecata efectivă va avea loc în viitor, judecata spirituala trebuie să aibe loc chiar astăzi! Judecata efectivă va fi îndeplinită de către Dumnezeu în viitor, dar judecata spirituală o putem face noi, chiar astăzi! Dacă copiii lui Dumnezeu aduc în biserică multe lucruri nespirituale, cum considerăm acest lucru? Oare faptul că noi suntem copiii lui Dumnezeu şi că ar trebui să ne iubim unii pe alţii înseamnă că nu ar trebui să spunem Aleluia! - la judecata lui Dumnezeu? Trebuie să înţelegem că aici NU e vorba de dragoste, ci de GLORIA LUI DUMNEZEU!

   Dumnezeu urăşte principiul Babilonul mai mult decât orice. Trebuie ca în prezenţa Sa să vedem cât din fiinţa noastră încă nu e absolut pentru El. Tot ce este compromis şi nu este absolut este numit Babilon. Avem nevoie de iluminarea lui Dumnezeu pentru ca în lumina Sa să putem judeca totul din noi care nu este absolut faţă de El. Numai când ne judecăm pe noi înşine în felul acesta putem mărturisi că şi noi urâm principiul Babilonului.

   Fie ca prin harul Său, Domnul să nu îngăduie ca noi să urmărim glorie şi onoare în afara lui Cristos! Domnul ne cere ca să ne placă şi să urmărim a fi persoane absolute, care să nu trăiască în principiul Babilonului!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise