text Eseuri

"Cei mai fericiţi şi cei mai nenorociţi oameni de pe pământ"

de Alexandrina Tulics
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

   După ce m-am întors la credinţă, am primit o carte, o mărturie vie a unui frate penticostal de origine armenească, ea se intitulează ''Cei mai fericiţi oameni de pe pământ''. Am citit-o şi recitit-o, am plâns şi am cuprins-o cu toată fiinţa mea declarând-o ''Abecedaraul pocăinţei mele". Mă întorc de fiecare dată cu emoţie sfântă şi bucurie, căci mă aşează pe genunchi când o citesc, fiindcă în ea,  am descoperit puterea lui Dumnezeu, autoritatea Lui, minunile făcute-n atotputerea-I şi ascultarea adevăraţilor creştini. În mare, subiectul ar fi  acesta: Prigoana creştinilor de origine armenească pe care au suferit-o din partea turcilor  la începutul sec. XX   primul holocaust  declarat mondial, probleme pe care şi-n ziua de azi diplomaţia armeană o are cu cea turcă (acesta nefiind niciodată recunoscut).

   Dumnezeu îi înştiinţează pe creştinii armeni, prin puterea Duhului Sfânt, trimiţând în Armenia  oamenii Lui plini de Duhul Sfânt. Creştinii ruşi, coborau cu ''înştiinţarea, mesajul'' Domnului şi comunitatea armenească îi primea cu dragoste, şi cu multă bucurie.  Ca întotdeauna, şi la  ultima din întâlnirile  ce au avut loc, armenii s-au pregătit cu o masă bogată, din ''ce aveau mai bun'', o jertfă de miros plăcut înaintea Domnului... după Cuvântul scris.

   Înţeleptul bătrânilor era reprezentată prin bunicul autorului, Demos Sacharian care a hotărât ca cel mai frumos exemplar  {O jertfă fără cusur!}, un viţel să fie adus ca jertfă înaintea Domnului, să fie ''ardere de tot'' pentru slava lui Dumnezeu. Se însera când s-au auzit cântările creştinilor ruşi ce-L lăudau pe Domnul şi  aduceau bucuria prin Duhul Sfânt. Mesele erau întinse, adunarea electrizată de prezenţa celor veniţi şi ca de fiecare dată când se întâlneau, bătrânii - conducătorii se îmbrăţişau şi poporul cânta, iar bucuria cuprindea întreaga adunare. Şi de această dată, se  coborau, cântarea spre slava Domnului era în toi dar, când să se apropie , bătrânul înţelept creştin - rus, a făcut un semn cu mâna, muzica s-a  oprit şi o tăcere grea s-a aşternut peste toţi iar întrebarea a căzut ca şi o ghilotină:

   - Demos, unde ai ascuns capul boului tăiat ca jertfă?

   Judecata începuse... bătrânul - înţelept armean şi-a mişcat cu greu picioarele şi s-a dus la o căpiţă de fân de unde  a scos un cap de bou, cu un OCHI ORB !

   Plânsul, ruşinea  şi cea mai grea... apăsarea faţă de fraţi... dar plumbul minciunii atârna greu în faţa lui ... DUMNEZEU.

   A urmat ... mărturisirea, autojudecata  şi pocăinţa .

   Atât de mult se aseamănă imaginea citită  de mine în acea carte cu ''jerfele '' pe care unii dintre noi le aduc înaintea Domnului, pe acest site.

   ''Ochiul orb '' din jertfă este furtul de încredere pe care l-ai aruncat asupra aproapelui tău, minciuna cu care te îmbraci pentru a aduce o jertfă cât mai grasă, mai atrăgătoare... Înşeli fără ruşine, furi sub ochiul Domnului folosindu-te de parolele celor apropiaţi, de conturi multiple, tu, fiind singurul deţinător, dorind să ţi se ridice ''ratingul'' de popularitate la versurile  pe care le postezi şi le readuci în atenţie la nesfârşit  căci orgoliul este flămând şi bolnav de automărire. Cei din jurul tău, tac, văd, se simt jigniţi şi umiliţi de lăturile aruncate în faţă, aşteaptă să te opreşti şi să-ţi ceri iertare faţă de ei, toţi... Ţi-ai întins ca o pecingine duhul bârfei şi al urii, ignorând autoritatea Duhului Sfânt sub care, fiecare creştin temător de Dumnezeu doreşte să trăiască, să aducă jertfe. 

   Dumnezeu?... El este Singurul care îţi ştie cel mai bine căile... caracterul... iar timpul de judecată Şi-L cunoaste, de aceea, pregăteşte-te ''Să te întâlneşti cu Dumnezeu!" El te ''ştie pe nume,'' nu-L poţi înşela, nu-L poţi umili, nici îmbrobodi cu minciuni

 

...Se simte febra sărbătorilor, numai a acelora care au primit curat în inimi darurile Domnului. Le-au aşezat în lucrare ca nişte ispravnici buni, cu inimi smerite şi cu temere de El. Cu cinste şi curăţie de inimă, se apropie de iesle ... să-I mulţumească Pruncului abia născut de alte daruri aduse de El din slăvile cereşti...

 

 

(Am avut posibilitatea să ne îndreptăm atitudinile personale Toate aceste sfaturi, fiindu-ne date ca şansă de pocăinţă reală şi răspuns la respectul ce se cuvine lui Dumnezeu, administratorilor  R.C., creştinului de lângă noi. Oare, chiar ne-am îndreptat? Pe Dumnezeu nu-L putem înşela !)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise