Chemarea la lepădarea sinelui -2-

   Judecând după aspectul spiritual al lucrurilor, nu ni se dă de înţeles că Domnul Se îndepărtează de inima unui astfel de credincios. În fragmentul acesta, El stă în spatele zidului în picioare, mai degrabă, decât într-o atitudine de relaxare, ceea ce înseamna că e gata de a intra în acţiune. După statul jos duce la odihnă, la fel, statul în picioare înseamnă la activitate. Domnul este în afara zidului, iar dorinţa Lui este s-o conducă pe aceea pe care o iubeşte către privelişti noi, dincolo de împrejmuirea unde-i place ei să-şi petreaca zilele. Puterea vieţii Lui de înviere îi este demonstrată fetei prin putinţa Lui de a sări peste munţi şi de a sălta peste dealuri. El nu poate fi încadrat în spatele zidului ei. El trebuie să Se mişte.

   Acum, ea trebuie să înveţe să nu se prindă de Domnul doar din locul în care ea singură s-a îngrădit, ci, mai degrabă, să-L lase pe El s-o călăuzească şi s-o conducă dincolo de hotarele acestea. Ea nu trebuie să-şi folosească puterea pentru a-L apuca pe Domnul, ci trebuie să-I îngăduie s-o îndrume. Ea are de învăţat să se încreadă în Domnul, în Cuvântul Lui, să-şi arate credinţa, să-L urmeze pe El atunci când sare peste munţi şi saltă peste dealuri. Ea trebuie să înveţe să nu se sprijine doar pe sentimentul plăcut al prezenţei Domnului în ea, pentru a putea trăi în El. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu: deşi de partea ei se ridică un zid, Domnul Şi-a deschis o fereastră. Chiar dacă ferestrele nu sunt mari, ele tot sunt ca nişte mici deschizători prin care El sa privească şi să strălucească în acea inimă a ei, odinioară dăruită Lui.

   Zidul este PRIVIREA MEA ÎNTOARSĂ ÎNSPRE ÎNĂUNTRU, putând duce de fapt la pierderea din vedere a Domnului. El însă şi-a păstrat o fereastră prin care nu numai că poate străluci El în inima noastră, ci ni se dă şansa să privim dincolo de noi înşine. Zidul arată că, atunci când Îl închizi pe Domnul în tine, de fapt închizi pe dinafară lumea oamenilor, într-o nepăsare totală, - faţă de nevoile disperate ale celor de afară. De aceea Domnul doreşte s-o izbăvească pe fată din această stare, astfel încât să-I poată dovedi prezenţa alături de ea în orice împrejurări ar putea fi adusă. Nu trebuie să-L caute doar înlăuntrul ei ci să-L recunoască pe Hristos în toate împrejurările lumii de afară. Aceasta este o experienţă cu mult mai bogată decât să-L cunoască numai în limitările sferei proprii de viaţă. Domnul este OMNIPREZENT! Andrew Murray a afirmat în chip apăsat:

   "Prezenţa Domnului nu trebuie să fie o realitate numai în rugăciunile tale, ci o realitate în fabrica în care lucrezi".

   Care este, atunci, atitudinea Domnului în afara zidului? Este una de aşteptare, în picioare, în vederea acţiunii. Dar credinciosul care priveşte veşnic înăuntru şi e preocupat doar de fericirea lui, nu va înţelege cu adevărat ţelul pe care-L are Domnul şi atitudinea Lui. Glasul Lui poate fi auzit fără a fi înţeles! În starea aceasta şi în punctul acesta, credinciosul are nevoie de o manifestare mai limpede a Cuvântului Său rostit. Doar atunci va fi cu putinţă înţelegerea corectă a locului în care EL vrea să ne aducă.

   Al doilea lucru se referă la BELŞUGUL VIEŢII DE ÎNVIERE.

   "Preiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre. Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!"

   VINO - din versetul 10 înseamnă VINO CU MINE!. Domnul îi vorbeşte aici cât se poate de limpede. Lucrul asupra căruia stăruieşte El este că ea trebuie să iasă din îngrădirile vieţii ei.