text Eseuri

Cum am devenit conștient de Duhul Sfânt -2-

de A. W. Tozer
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. W. Tozer

Mă deranjează faptul că bisericile evanghelice introduc în biserică anumite aspecte din lume care sunt contrare Duhului Sfânt. Ceea ce este la modă în lume, apare în scurt timp și în biserică. Mă întreb ce gândește Domnul nostru Isus Hristos care a suferit pe cruce pentru no, despre frivolitatea care a pătruns în bisericile noastre?

Căutăm validare în lume. Probabil că sună a critică dar dacă ceva pare a fi din lume atunci acel lucru nu se potrivește în biserică și nu își are locul în ea. Nu se poate ca bisericile să adopte atitudinile și scopurile lumii și să se considere în continuare biserica lui Hristos.

Știu că în ziua de azi există o presiune de a-i câștiga pe oameni și de a ne umple bisericile. Ne uităm la lume ca să vedem cum își umplu ei stadioanele, sălile de concert și de teatru și încercăm să adaptăm metodele lor pentru a ne împlini scopurile.

Dragi prieteni, aceste lucruri nu se amestecă!

Apoi, după ce aducem oameni la biserică prin metodele lumii, trebuie să continuăm folosirea acestor metode pentru a-i păstra în biserică. Cu cât metodele folosite de biserică sunt mai noi, cu atât mai mulți oameni atrage aceasta. Am învățat această generație de credincioși să urmeze o metodă în loc să-L urmeze pe Hristos. Oamenii nu mai vin la biserică pentru că acolo Isus Hristos este slăvit, ei vin la biserică pentru că acolo se simt bine și sunt mulțumiți cu ei înșiși.

Generația de astăzi este dependentă de divertisment și acest virus spiritual a pătruns încet și în biserică. Dacă singurul mod în care aducem oamenii este prin divertisment, singurul mod prin care-i putem ține în biserică este tot prin divertisment întreținându-i cu cele mai mai noi și populare metode.

Trebuie să înțelegem că metodele lumii nu pot fi folosite pentru a împlini scopurile lui Dumnezeu. Trebuie să întoarcem spatele lumii complet și irevocabil. Noi nu suntem din lume de aceea trebuie să lăsăm lumea în spate și să ne concentrăm pe Domnul Isus Hristos. Duhul Sfânt va aduce întotdeauna cu Sine o optică ce Îl are pe Hristos în primul plan. Tot ceea ce nu Îl are în centru pe Hristos, nu constituie lucrarea Duhului Sfânt.

Așa funcționează Duhul Sfânt. El nu poate folosi metodele lumii, care sunt contrare naturii și caracterului Său sfânt. Cu cât Îl voi cunoaște mai mult pe Duhul Sfânt, cu atât mai mult voi începe să înțeleg care sunt lucrurile pe care El nu le vrea în viața mea și în viața bisericii locale.

Pentru că Duhul Sfânt nu mai este cel care stăpânește în adunările noastre, așa cum se întâmpla în trecut, am ajuns să căutăm moduri noi de a compensa acest lucru. În loc de asta, noi ar trebui să căutăm moduri în care să ne dăruim pe noi înșine în totalitate Duhului Sfânt și să-I permitem să lucreze printre noi în moduri care să-I placă Lui. Cred că unele biserici sunt atât de ieșite de sub autoritatea lui Dumnezeu încât, dacă Duhul Sfânt s-ar retrage complet, ei nici nu și-ar da seama în primele trei luni.

Vreau să fiu cât se poate de clar. Nu cred că Duhul lui Dumnezeu părăsește vreodată în totalitate biserica, dar, ca și Mântuitorul care stătea în spatele corăbiei, poate adormi și poate să nu se facă de cunoscut, permițându-ne să continuăm umblarea fără El ani de zile.

Cât de tragic și totuși cât de adevărat pentru bisericile de azi!

Liderii bisericilor evanghelice încearcă să umple un gol pe care numai Duhul Sfânt poate să-L umple.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise