După ce alergăm?

'Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană dupa vânt! Ce este strâmb nu se poate îndrepta... '

La 16 iunie 1897, un vapor cu aburi din Alaska intra în portul San Francisco. De îndată ce vasul a acostat, a coborât o grupă pestriţă de bărbaţi bărboşi, clătinându-se sub încărcăturile de aur.

Metalul preţios era în buzunarele şi în bagajele lor. Se spunea că din acel vapor a fost coborât aur în valoare de 750.0 de dolari. Aceasta a fost prima dată când lumea din afară a aflat despre cel mai bogat zăcământ de aur din istorie.

Auzind ştirea, 100.0 de oameni au plecat de la slujbele lor, departe de căminul lor, îndreptându-se spre Alaska şi râul Klodike. Cei mai mulţi erau nepregătiţi pentru greutăţile drumurilor nordice care trebuiau parcurse peste trecători muntoase nesigure, prin viscole salbatice şi peste râuri.

Era nevoie de aproximativ şaisprezece săptămâni de mers pentru a ajunge în oraşul Dawson. Numai unul din patru reuşea să-l parcurgă.

Înflăcăraţi de dorinţa de a se îmbogăţi, oamenii păreau dispuşi să înfrunte orice greutăţi, în speranţa că vor găsi o comoară. În căutarea lor înfrigurată, mulţi au pierdut ceea ce era de o valoare mult mai mare decât aurul. Unii şi-au pierdut viaţa, alţii, sănătatea.

În aspra viaţă a oraşului minier, mulţi au uitat de Dumnezeu. Ei au renunţat la principiile lor morale în lupta lor pentru aur.

Ce nu face omul pentru a se îmbogăţi în această viaţă trecătoare?

Astăzi, trăim într-o lume, care de asemenea aleargă după aur, în diferite părţi ale pământului. Asistăm la familii destrămate, copii pe drumuri şi multe alte necazuri cu urmări ce nu pot fi prevăzute de nimeni.

Trebuie ca fiecare sa stabilim cu seriozitate în faţa lui Dumnezeu priorităţile noastre!

Este foarte important sa ştim ce lucruri au o valoare durabilă. Să urmărim acele ţinte folositoare cu înflăcărarea minerilor d ela râul Klondike. Aurul creştinului ESTE CREDINŢA şi nu orice fel de credinţă. Apostolul Iuda a scris:

'Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. '

Credinţa adevărată nu este doar o credinţă în faptul că Biblia este o carte sfântă, nici doar o acceptare intelectuală a adevărurilor biblice, ci este o ÎNCREDERE SFÂNTĂ, implantată de Cuvântul lui Dumnezeu în inima omului.

Credinţa adevărată îndreaptă privirile spre Dumnezeu şi harul Său arătat prin Domnul şi Mântuitorul nostru. O astfel de credinţă are valoare veşnică.

Credinţa ne dă curaj sa înfruntăm prezentul cu încredere şi să aşteptăm viitorul cu speranţă. Credinţa nu este un sistem de doctrine, ci o relaţie intima cu o Persoană, care este mai mare decât toţi, dar Care S-a dat pe Sine pentru noi.

Marea întrebare care aşteaptă un raspuns personal este:

AU TOŢI CITITORII NOŞTRI ACEASTĂ CREDINŢĂ?

'... a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. '