text Eseuri

Fiii risipirii

de Despre Credinta
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Intrăm în acest stadiu de viaţă, că vrem, că nu vrem, ca fii risipitori. Şi suntem astfel pentru că ne aflăm, fără să fii ales personal, în Adam. Cel dintâi. Asemenea personajului din parabola biblică, care, deşi are tot ce îşi doreşte în casa Tatălui, îşi cere partea de moştenire şi pleacă, risipind-o, ne trezim în această lume, odată cu ea, înstrăinaţi. Pentru că ne naştem în păcat fără ca măcar să o ştim. Fiinţe private de libertate, trăindu-şi inconştienţa, colorat, între gratiile opţiunii protopărinteşti.

Cu fiecare alegere lipsită de lumina divină ne cheltuim gologanii talentelor, capacităților, energiei și vitalității în mod eronat, slujind dumnezeii unei lumi condamnate, spre propria noastră prăbușire. Ceea ce ne este greu să înțelegem este faptul că nu există vreo formă de a părăsi această lume, cândva, într-un mod demn și împlinit fără Dumnezeu. Pentru că fiecare gest care nu este inspirat de El este impus de pervertitorul naturii noastre umane firești.

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, și cine nu strânge cu Mine risipește.

A reuși să-ţi vii în fire înainte să realizezi cât eşti de sărac şi gol este aproape de neconceput. Pentru fiecare dintre cei care iau contactul cu Adevărul şi îl păstrează în inima lor vine însă momentul în care vor înțelege că se află în slujba străinului, printre râmătoare, înfometat de dragoste, pace şi bucurie. Însetat de Dumnezeu. Căutându-şi numele printre gunoaie ce nu-l definesc… Pentru că acolo unde te afli nu poţi avea o identitate a fiinţării. O poţi avea însă doar pe cea numerică, statistică şi funcţională a unui sistem întors înspre sine, egoist şi macabru, care îşi devorează, titanic, copiii.

Singurul nume care-ţi va spune vreodată fără greșeală cine ești se află acasă, în inima Tatălui ceresc, ascuns în dragoste și adevăr. Singura putere care va ridica din țărâna pământului tău sufletesc flori ale vindecării se află acolo de unde ai plecat cândva, împreună cu mine și multe alte generații înaintea noastră, în această călătorie a rătăcirii spre nicăieri. Acel nicăieri capabil să înghită pentru totdeauna speranțe și orice vibrație a iubirii. Singura tărie care te poate susține vertical pentru a-ți începe și încheia cu bine lucrarea personală de binecuvântare prin lumină în care sensul tău să-și găsească o formă de expresie ți se răspândește în vene, oase, cuget și simțiri doar din duhul tău îmbrățișat de Viață. O Viață care îți e hambar al tuturor necesităților, dorințelor și aspirațiilor împlinite.

Există doar o Cale de întoarcere din pribegia pe care ai moștenit-o generațional, iar aceasta te va duce în cel mai scurt timp posibil în miezul regăsirii de sine, al liniștii și bucuriei după care tânjești. Te costă un moment de sinceritate. Dar și o decizie fermă.

Și s-a sculat și a plecat la tatăl său.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise