text Eseuri

Frumusetea

de Despre Credinta
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta
Frumuseţea pe care-o vezi este cea pe care sufletul tău o alcătuieşte în sine. Să vezi mereu frumuseţea creată de Dumnezeu în tine reflectată în ceea ce te înconjoară este o alegere. Să manifeşti această alegere prin cuvinte, gesturi, iubire este o înţelepciune care te va conduce spre El. Înseamnă să citeşti cartea naturii pe care El a scris-o, special pentru a te ghida, cu file ce conţin, pe-o parte lumina pusă-n tine, pe cealaltă, tălmăcirea ei, în afară, ca o oglindă care, în loc de chipuri, răsfrânge sensuri…

Fiindcă ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. (Romani 1:19-20)

Însă vei mai avea un pas de făcut, atunci când, zugrăvit pe deplin în Fiul Său, Dumnezeu ţi se va revela înaintea ta. Oricât ai încerca, dincolo de înţelesurile primare ale frumuseţii nu vei vedea, până când nu treci pragul Împărăţiei, prin Hristos, în lumea adevărurilor finale. Transfigurat astfel, vei înţelege că frumuseţea ta, acum, este Lumină pusă-ntr-o candelă şi dăruită lumii, din dragoste divină.

Voi sunteţi lumina lumii… (Matei 5:14)

O Lumină pe care Dumnezeu a trimis-o spre a lămuri drumul călătorilor rătăciţi, nesiguri, obosiţi, îndureraţi.

Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5:15-16)

Deschide-te, aşadar, nu lăsa vălul firescului cotidian să ascundă identitatea ta. Fă acest lucru în moduri proprii, atât şi aşa cum ţi-au fost date, fără a te lăsa amăgit spre a imita prin gesturi şi fapte. Toate resursele le ai în tine…

În El şi prin El revelezi sensul ultim al frumuseţii tale, pe calea desăvârşirii expresiei. Nu te opri în mediocritate, alege capodopera, acceptând transformarea ta în cuvânt dincolo de cuvinte.

http://desprecredinta.org/2013/06/frumusetea/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise