text Eseuri

Împotriva ştiinţei deşarte a lumii

de Thomas A. Kempis
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Thomas A. Kempis

Împotriva ştiinţei deşarte a lumii

   1. Fiule, să nu te încânte frumoasele şi măiestritele cuvinte ale oamenilor, căci, Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere. Ia aminte la cuvintele Mele, care aprind inima şi luminează duhul, trezesc în suflet căinţa şi-ţi aduc multă mângâiere. Să nu citeşti niciodată Cuvântul Meu cu gând să pari mai învăţat sau mai înţelept decât altul. Caută mai bine să răstigneşti păcatul care este în tine, căci aceasta îţi va fi mai de folos decât cunoaşterea multor lucruri greu de priceput.

   2. Oricât de mult vei fi citit şi vei fi învăţat, tot la unicul Izvor trebuie să te întorci. Eu învăţ înţelepciunea. Eu dau copilului înţelegere mai multă decât poate să o înveţe de la oameni. Acel căruia îi vorbesc Eu, curând devine înţelept şi sporeşte mult în cele duhovniceşti. Vai de cei care aleargă cu atâta zor să afle de la oameni lucruri ciudate, dar pe calea cea dreaptă pe care trebuie s-o urmeze ca să-Mi slujească Mie, nu se îngrijesc! Va veni o data o vreme când Cristos, Învăţătorul învăţătorilor şi Domnul domnilor, Se va arata ca să ceară socoteală fiecăruia, adică să cerceteze cugetele. Atunci Ierusalimul va fi cercetat de Cel ce are ochii ca para focului şi lucrurile ascunse în întuneric vor fi scoase la lumină, iar limbile înţelepţilor vor amuţi.

   3. Într-o clipă Eu înalţ sufletul smerit aşa de sus că-l fac să-l înţeleagă adevărul veşnic mai adânc decât ar fi învăţat 10 ani de şcoala. Unde învăţ Eu nu e zgomot de vorbe, nu e ceartă de păreri, nu e un fast, nu e conflict. Eu învăţ pe om să dispreţuiască bunurile pământeşti şi să cinstească cele netrecătoare, să se scârbească de cele trecătoare şi să caute cele veşnice, să fugă de onoruri şi de laude şi să rabde ocările, să nu dorească nimic în afara de Mine şi să Mă iubească mai pe sus de toate.

   4. Cine M-a iubit în felul acesta, s-a deprins să priceapă multe lucruri dumnezeieşti şi să vorbească frumos despre ele. Un astfel de om, lăsând toate, a avut un mai mare spor în cunoştinţă decât dacă ar fi studiat lucruri adânci. Dar nu la toţi le descopăr aceleaşi lucruri şi nu în acelaşi fel, ci pe unii îi învăţ lucruri mai speciale. Unora Mă arăt în semne, altora le descopăr tainele Mele în mare lumină. Cărţile Mele vorbesc tuturor în acelaşi fel, dar nu luminează pe toţi deopotrivă, pentru că Eu, care învăţ adevărul dinăuntru, care cercetez inimile, care cunosc gândurile şi îndrumez faptele, dau fiecăruia cum cred Eu de cuviinţă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise