Mulţi se numesc creştini...

Mulţi se numesc creştini, dar puţini urmează Domnului Isus

   Domnul Isus are mulţi ucenici care doresc Împărăţia Lui cerească, dar puţini vor să poarte crucea Lui. El are mulţi care doresc mângâierile Lui, dar puţini vor să sufere pentru Numele Lui. Mulţi vor să se ospăteze cu El la masă, dar puţini vor să postească împreună cu El. Toţi doresc să aibe parte de bucuria Lui, dar puţini vor să sufere pentru Numele Lui. Mulţi Îi urmează Lui până la frângerea pâinii dar puţini vor să bea paharul suferinţelor Lui. Mulţi Îi laudă minunile Lui, dar puţini Îl urmează până la ocara crucii Lui. Mulţi Îl iubesc câtă vreme nu li se întâmplă nici o împotrivire. Îl măresc şi-L binecuvintează câtă vreme primesc binefacerile Lui, când însă El Se ascunde şi-i lasă singuri puţin, îndată cârtesc sau îşi pierd nădejdea.

   Cei ce iubesc însă pe Domnul Isus pentru El Îsuşi şi nu pentru folosul ce-l au de la El, Îl binecuvintează în ziua necazului şi a strâmtorărilor, ca şi în ceasul celor mai mari mângâieri. Şi chiar dacă El n-ar binevoi să le dea niciodată mângâiere, ei şi atunci L-ar lăuda şi I-ar mulţumi.

   O, ce nu poate iubirea pentru Domnul ISUS, când e curată si dezbrăcată de orice iubire de sine şi interes! Nu sunt oare nişte egoişti toţi cei ce-L iubesc pentru mângâieri? Şi toţi câţi se gândesc mereu numai la câştiguri şi la folosul lor, nu dovedesc oare că se iubesc mai mult pe ei înşişi decât pe El? Unde găseşti omul care vrea să-I slujească lui Dumnezeu fără plată ci numai din dragoste pentru El?

   Rar să mai găseşti om aşa de duhovnicesc încât să fie dezbrăcat de tot ce este pământesc. Unde să găseşti pe cel cu adevărat sarac cu duhul şi eliberat de orice legătură pământească? Trebuie să-l cauţi departe până la marginile pământului ca pe o piatră preţioasă. Dacă şi-ar da omul toată averea, nimic nu este. Dacă ar face cea mai mare pocăinţă, puţin lucru este. Dacă ar avea toată ştiinţa, tot departe este. Dacă ar avea virtute mare, evlavie fierbinte, încă mult îi lipseşte, îi lipseşte lucrul cel mai trebuincios. Care? Acesta: după ce a părăsit totul, să se lepede de sine însuşi şi să se dezbrace de tot de iubirea de sine, iar după ce a făcut tot ce a ştiut că e dator să facă să socotească totuşi că nu a făcut nimic.

   Nici o faptă din câte faci, să n-o socoteşti mare, dacă vrei ca ea sa fie socotită mare, ci în toată curăţia să mărturiseşti că nu eşti decât un rob netrebnic, după cuvântul adevărului care zice: "După ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, sa ziceţi: "Suntem nişte robi netrebnici". Atunci vei fi cu adevărat sărac cu duhul şi vei putea zice cu prorocul: "Sunt sărac şi singur". Cu toate acestea, nimeni nu este mai bogat, mai puternic, mai slobod decât cel ce ştie să părăsească toate, să se lepede de sine însuşi şi să se aşeze în cel mai din urmă loc.