text Eseuri

Personalitatea viitorului conducător al lumii

de David Jeremiah
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: David Jeremiah

   Personalitatea viitorului conducător al lumii

  1. Va fi un lider carismatic

   Profetul Daniel l-a descris pe Anticrist în termeni extrem de sugestivi: "După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară . . . Şi avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură care vorbea cu trufie . . . El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt..."

   În aceste pasaje, Daniel ne prezintă una din caracteristicile viitorului conducător al lumii - o personalitate carismatică, accentuată de talentul său oratoric, calităţi de care se va folosi ca să influenţeze masele, vrăjindu-le cu promisiuni şi vorbe amăgitoare. Noi suntem prea puţin conştienţi de puterea talentului oratoric. Un actor care nu beneficiază de cine ştie ce înzestrări fizice, poate juca roluri impresionante şi îşi poate fermeca audienţa pur si simplu datorită vocii sale puternice şi timbrului rezonant. De multe ori americanii s-au lăsat influenţaţi de candidaţi polictici ale căror promisiuni electorale erau cam găunoase, dar erau îmbrăcate în ambalajul atrăgător al unor intonaţii şi exprimări fără cusur. Potrivit lui Daniel, viitorul conducător al lumii va fi renumit pentru elocinţa sa, care va capta atenţia şi admiraţia întregii lumi. În continuare, Daniel ne spune că acest orator cu vocea mieroasă nu numai că va vorbi bombastic, dar el va rosti cuvinte arogante împotriva lui Dumnezeu. Apostolul Ioan l-a descris într-un mod similar în cartea Apocalipsa: "I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule."

   Ţinând cont de aceste profeţii, precum şi de altele, nu e greu de înţeles de ce Hitler a fost adesea catalogat ca prototipul lui Anticrist. Hitler a fost un individ carismatic şi un mare orator. În cartea sa devenită de-acuma operă clasică, "Kingdoms in Conflict", Charles Colson a descris felul cum se derulau evenimentele magistral orchestrate în săli supraaglomerate, dovadă a manipulării poporului german de catre Hitler: 

"O muzică solemnă, simfonică dădea semnalul de începere. Apoi muzica înceta, din toate părţile se auzeau sâsâituri care îndemnau audienţa la tăcere şi începea să răsune un imn patriotic, în timp ce 'din spate, păşind agale de-a lungul culoarului central', îşi făcea apariţia Hitler. În cele din urmă, Fuhrer-ul însuşi se ridică şi ia cuvântul. Începând cu o voce înceată, catifelată, care îi făcea pe cei prezenţi să se aplece uşurel pentru a auzi mai bine, el vorbeşte de dragosteasa faţă de Germania ... apoi, încetul cu încetul, glasul lui devine tot mai strident, până ce ajunge să strige de-a binelea. Însă auditoriul său nu e de părere că ţipetele lui sunt exagerate. Şi ei ţipă împreună cu el." 

   Vorbirea bombastică şi carisma lui Hitler nu sunt singurele asemănări cu Anticristul profeţiei biblice.

   Biblia prezice că din Europa se va ridica un lider mondial care va promite pacea, dar îşi va lua măsuri de începere a războiului. El va vrăji lumea, pretinzând adulaţie din partea maselor în schimbul dreptului de a cumpăra pâine. Asemenea lui Hitler, el va fi stăpânit de forţe demonice, probabil de însăşi Satan. Asemănările sunt atât de izbitoare, încât Robert Van Kampen, în cartea sa intitulată The Sign îşi exprima părerea că Anticrist va fi chiar Hitler înviat din morţi. Deşi această supoziţie e puţin plauzibilă, e adevărat că persoana lui Hitler ne ajută să întrezărim la scară redusă, personalitatea şi caracterul viitorului Anticrist.

   Daniel îl descrie pe Anticrist ca fiind un om având "o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne". În ceea ce priveşte calităţile sale fizice, omul acesta va fi o persoană extrem de atrăgătoare. Combinaţia dintre personaitatea sa carismatică, talentul oratoric şi înfăţişarea extrem de atrăgătoare îl va face practic irezistibil în ochii maselor. Când îşi va face intrarea în scenă, oamenii se vor îngrămădi în jurul lui precum muştele la miere şi se vor da peste cap să facă tot ce le cere.

   

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise