Lumea în care trăim devine tot mai mult o arenă de luptă. În forul nostru interior uneori se dau mari bătălii de ordin spiritual, de care nici cei mai apropiați nouă nu au idee. Pe de altă parte lumea în care trăim ne dă tot mai mult impresia că oamenii slabi, sunt tot timpul striviți de cei puternici ce dispun de bani, sau de cei ce conduc lumea și fac jocuri meschine în spatele cortinei. Și aparent răul pare să triumfe. Dar într-un mod impresionant cartea Apocalipsa ne descrie biruința finală a lui Dumnezeu asupra răului. Toți cei ce se simt slabi, loviți și răniți de circumstanțele nefavorabile ale vieții, au marele privilegiu să privească spre Hristos pentru că numai de la El va veni izbăvirea.
Pe paginile Sfintelor Scripturi ni se relatează un episod al unei lupte inegale dintre David, și un războinic de profesie ca Goliat, ce era un adevărat uriaș, și care timp de mai multe zile a pășit în fața oștirii lui Israel, aruncând batjocori și cerând un om cu care să lupte. Se pare că în acele vremuri era obiceiul ca uneori victoria să se decidă între doi luptători din tabere adverse. În mod normal ar fi trebuit ca Saul regele israeliților să iasă în față și să lupte cu Goliat ce era bine echipat pentru luptă și avea niște arme grozave.
Goliat, zi de zi pășea plin de încredere în sine, în fața oștirii israeliților și arunca ocări. De fapt în acele timpuri exista ideea, dacă un popor biruie în luptă un alt popor, atunci înseamnă că Dumnezeul celor ce au învins este mai tare. Deși filistenii cunoșteau superioritatea Dumnezeului lui Israel în fața oricărui dumnezeu străin, totuș sfidau prin Goliat puterea și maiestatea Dumnezeului lui Israel.
Toți oamenii lui Israel erau plini de groază la vederea uriașului ce era îmbrăcat în armură și cu armele sale și scutierul său, se plimba zilnic prin fața lor sfidându-i și aruncându-le ocări. Iar regele Saul ce se depărtase de Dumnezeu și nu mai era într-o stare de umilință și dependență față de Dumnezeu, nu mai avea curajul ca prin credință să iasă în față și să lupte cu uriașul ce îi sfida pe toți.
În acel timp, David este trimis de tatăl lui cu daruri pentru căpetenia fraților săi mai mari ce erau înrolați în armata lui Saul, pentru ai aduce vești despre război. În momentul când îl vede pe Goliat și aude toată povestea din gura oștenilor lui, Saul se hotărăște să lupte. Argumentul lui David era faptul că atunci când leul sau ursul îi răpeau câte o oaie din turma pe care el o păștea, plin de puterea Dumnezeului său se lupta cu animalele sălbatice zmulgându-le prada. David pășind în acea vale în fața lui Goliat, stârnește râsul uriașului și al armatei filistenilor. De la început părea o luptă inegală, în care cei slabi își aleseseră reprezentantul prin David, iar cei puternici și bine echipați ce par a avea întotdeauna victoria de partea lor, erau reprezentați de Goliat.
După ce Goliat văzându-l pe David, batjocorește, sfidează, și înaintează plin de încredere că îl va spulbera pe acel tinerel ce venea înaintea lui doar cu un toiag de păstor, o praștie, și câteva pietre. Victoria uriașului părea sigură, pentru că el era cel puternic, ba mai mult de atât câmpul de bătaie era terenul cu care era obișnuit, și cu scurgerea timpului devenise un luptător profesionist. Și apoi statura sa și tot echipamentul ce îl avea îl favoriza. Așa că a înaintat spre David batjocorind, și fiind sigur de victoria sa. Impresionant este faptul că David spune că vine înaintea lui Goliat în numele Dumnezeului lui Israel a cărui oștire a fost batjocorită.
În acele momente David era cuprins de sentimentul dependenței sale totale de Dumnezeu, fiind plin de umilință și încredere asemenea unui copilaș în imensa putere a lui Dumnezeu. David avea acea atitudine pentru că avea în spate o vastă experiență a umblării cu Dumnezeu pe care o căpătase în pustie păscând oile și înfruntând pericolele pe care viața de păstor i le scotea în față. Raportul biblic ne relatează în mod impresionant victoria lui David asupra lui Goliat, în fața oștirii lui Israel încremenită de groază. După care ni se relatează cum israeliții pornesc să-i măcelărească și prădeze pe filistenii puși pe fugă în urma faptei de vitejie a lui David.
Frica de uriași pare să fi fost adânc înrădăcinată în inima israeliților. În trecutul lor, o altă generație stând la hotarele Canaanului, după ce au ascultat rapoartele iscoadelor, trimise să iscodească țara au fost cuprinși de frica teribilă de uriași. Este adevărat că la o primă vedere uriașii îngrozesc și dau impresia că sunt de neînvins și că cel mai sigur este faptul că vor strivi totul sub picioarele lor puternice.
Oare astăzi trăind în această societate post modernă, atunci când la orizontul existenței noastre apar anumiți uriași, cum ne raportăm la ei? În fața uriașilor, omul întotdeauna a trebuit să i-a o atitudine, fie de acceptare a faptului că nu este altceva decât o victimă slabă ce va fi strivită, sau fie de luptător asemenea lui David. Este adevărat că în zilele noastre luptele nu se mai dau în mod armat ca pe timpurile lui David. Astăzi cele mai multe bătălii se dau pe plan spiritual, în forul nostru interior. Uriașii de astăzi pot fi anumite boli grave cu care ne confruntăm, obiceiuri dăunătoare, păcate îndrăgite, circumstanțe dificile ce uneori ne înconjoară luându-ne bucuria de a trăi, eul nostru plin de obsesii și capricii. De fapt cred că cel mai de temut uriaș cu care în viitor ne vom cofrunta, va purta o platoșă politică-religioasă și va aduce noua ordine mondială, de asemenea va impune un mod fals de închinare, iar cei ce se vor opune, vor avea parte de persecuție.
Uriașii vin și astăzi ca să ne îngrozească pentru că în spatele lor este Satana, marele maestru al înșelătoriei. Goliat pare de neînvins, și așa este din punct de vedere omenesc, nu avem nici o șansă. De altfel ce șansă de izbândă ar fi avut David dacă ar fi înaintat împotriva lui Goliat doar în propia lui putere? De aceea și noi atunci când dorim să luptăm singuri cu uriașii din viața noastră ce vin spre noi să ne strivească, nu avem nici o șansă. Viața creștină nu este posibilă fără mari lupte de ordin spiritual.
De aceea avem nevoie ca asemenea lui David să învățăm lecții precum umilința, încrederea, și dependența totală de puterea lui Dumnezeu. Și doar atunci uriașii vor fi învinși, iar noi vom promova prin luptele și victoriile obținute, valorile împărăției spirituale a lui Hristos, într-o societate aflată într-o continuă decadență morală. Este adevărat că viața lui David nu s-a derulat numai pe culmile victoriilor, ci a avut parte uneori și de înfrângeri dar acestea nu au fost decât o parte a luptei spirituale ce a dus-o toată viața sa. De aceea când privim toată viața sa în ansamblu, ne dăm seama că nota dominantă a vieții sale a fost să se conformeze voinței divine, și chiar atunci când greșea, dacă era mustrat căuta pe cât posbil să repare răul săvârșit și să se împace cu Dumnezeu. Citind psalmii săi îmi dau seama că a avut o vie dorință de a proslăvi numele lui Dumnezeu, și apoi iubirea față de Dumnezeu exprimată în psalmii săi mă face să înțeleg că David a fost un om de o profundă spiritualitate.
Dacă vom citi episodul redat în 1 Samuel capitolul 18 ce evocă victoria lui David asupra lui Goliat, vom putea extrage pentru încercările și luptele noastre de zi cu zi lecții prețioase. Și mai ales vom învăța că atunci când la orizontul vieții noastre se profilează silueta înfricoșătoare a unui uriaș ce înaintează spre noi cu dorința de a ne distruge. Ei bine atunci este momentul cel mai prielnic pentru a alerga la Dumnezeu. În fața lui Dumnezeu cel mai bine pregătiți pentru a primi puterea Sa, suntem doar atunci când ne simțim neputința și slăbiciunea. Un alt mare adevăr pe care trebuie să-l înțelegem este faptul că nu întotdeauna Dumnezeu va schimba circumstanțele nefavorabile din viața noastră. Dar ceea ce cu siguranță El va schimba este starea inimii noastre, și de la o atitudine de panică și frică vom urca spre încredere și speranță, într-un viitor măreț și luminos pe care Dumnezeu are puterea să ni-l ofere.
Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei! , , Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte. (Psalmul 24:7-9)
