text Poezii

El Roi

de Şerban Lavinia
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Şerban Lavinia
"Şi ce are a face dacă unii n-au crezut?
Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat
şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi."
Romani 3:3,4a




Eram o sclavă, un obiect vorbitor;
menirea mea era s-ascult şi să slujesc.
Nu mi se cuvenea nimic, însă aveam un dor,
tânjeam să pot mai VREDNIC să trăiesc.

Stăpâna mea, Sarai, îmi poruncise
să dau stăpânului moştenitor, căci era stearpă.
Mi-am spus atunci că ale mele visuri
se împlinesc şi voi fi mult mai însemnată.

Stăpânii mei aveau un mare Dumnezeu,
Căruia I se închinau zilnic, cu zel.
Aduceau jertfe şi vegheau mereu
să facă numai ce le spunea El.

Cei doi primiseră o făgăduinţă
chiar de la Dumnezeu, că prin credinţă,
EL le va da un fiu şi-un nume mare,
ce va rămâne-n veci printre popoare.

Erau însă bătrâni şi aşteptarea
era mai grea cu fiecare an trecut,
iar fiul meu, cel din Avram născut,
avea s-aducă binecuvântarea.

Aşa doream şi aveam intenţii bune!
Credeam, cumva, că ÎL ajut pe Dumnezeu
să-şi împlinească a Sa promisiune,
fiindcă Sarai să nască-un fiu era destul de greu.

Şi astfel mă simţeam foarte împlinită,
convinsă că doar bine va fi-n viitor.
Până într-o zi când, tot mai răzvrătită,
fugind de la stăpâni, m-am refugiat lângă-un izvor.

Eram rănită de tot ce-am pătimit
şi rătăceam dezamăgită prin pustiu.
Când noaptea s-a lăsat, am adormit,
o voce blândă m-a trezit într-un târziu:

-De unde vii şi unde mergi? îmi spuse
-Fug de stăpâna mea cea aspră şi nedreaptă!
-Intoarce-te la ea degrab' şi aşteaptă,
supune-te şi vei primi răsplată:

fiul tău va fi şi el părinte-al unui neam
prosper, întins la număr şi temut,
căci Dumnezeu din ceruri a văzut
mâhnirea ta şi nerăbdarea lui Avraam.

El Roi- e Dumnezeul care vede
şi cântăreşte drept tot ce-i sub soare.
Nimic în viaţa ta nu-i prea neînsemnat,
ca Dumnezeu să nu-i poată da valoare;
sau dificil, să nu găseşti la El salvare!

Să ai credinţă-n orice încercare,
căci Dumnezeu rămâne veşnic credincios.
Oricât de imposibilă făgăduinţa pare,
El o-mplineşte nespus de frumos.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise