Încrede-te în Domnul!

Nu te îngrijora când lupte grele vin,
Şi nu descuraja în valul de durere!
Nu-ți pierde bucuria, crezând că nu există,
Încrede-te în Domnul, la El este putere.

Chiar dacă sufletul ți-e frânt, iar inima-i zdrobită,
Chiar dacă simți că totul e pierdut și se dãrâmă,
Chiar dacă nu găsești în oameni alinarea,
Încrede-te în Domnul, la El este salvarea.

Știu că te simți adesea singur,
Şi nu găsești în oameni rezolvare,
Tu îi ajuți și-n grele suferințe
Dar ei, cu vorbe și săgeți, mereu te înconjoară.

Copilul Meu, nu-ți pierde azi credința,
Fărâma de viață, în trista încercare,
Nu pune la-ndoială și nu-ți pierde speranța,
La Mine ai nădejdea, răbdarea și scăparea.

Eu lacrima-ți strivită de glasul disperării,
O voi preface-n perlă, victoria salvării.
Îți voi transforma suspinul în flori de primăvară,
Iar suferința crudă-ți va fi un miez de soare.

Mai rabdă înc-un pic în greul și cumplit cuptor;
Să știi cã pâinea de nu-i coaptă, îți va aduce numai rău.
Mai stai puțin te rog, ca sa primești culoare,
Ca-n jurul tău să poți, să dai la fiecare:

Puțin din zâmbet și din viață,
Din credință și speranță,
Puțin din gânduri, experiențe,
Şi-n jurul tău să lași miresme!

Să știi că truda-ţi-o cunosc,
Şi glasu tãu în timp de noapte,
Ce strigă ne-ncetat spre cer,
Cu lacrimi calde și sărate.

Dar tu să știi, că le-am cules,
Şi nu le-am mai lasat să cadă,
Nici strop, în veșnicul neant,
Abisul dat uitării-n nepăsare...

Toate le-am strâns la pieptul Meu și în burduful aurit.
Nimic nu este fără scop, nici vânt, nici ploaia-n asfințit,
Nici rana ta adâncă, nici suferința mare!
Eu, Domnul, îți vestesc: tu ești în prelucrare!

Așteaptă în tacere, în rugă și credință,
Încrede-te în Mine când treci prin suferință!
Accept-o Fiul Meu, ea nu-i la întâmplare,
Curând tu vei simți în tine, frumoasa alinare!