text Poezii

Ostaşi ai lui Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ostaşi ai lui Isus


Copiii ai lui Isus suntem
În oastea Lui ne-am înrolat
Cu cinste pentru El luptăm
El, viaţa Lui în dar ne-a dat

Ne-am înrolat ca să luptăm
Cu răul şi cu nedreptatea
Ne instruim să câştigăm
Ca sa triumfe libertatea

Păcatul robi, să nu ne ţină
De el cu groază să fugim
A Lui Isus Hristos lumină
Să o vedem, când noi păşim

Şi pasul drept ca să îl ținem
Spre Cel care ne-a mântuit
Ca noua să ne fie bine
În chinuri grele a murit

El a murit plătind cu sânge
Pe crucea, de la Golgota
El ne-a iubit și astăzi plânge
Ne cheamă cu privirea Sa

Cu vorba Lui bună ne cheamă
Ca orice ar fii, să Îl urmăm
Ne daruieşte lumea întreagă
Şi veșnicia vrea, s-avem

Suntem ostaşi căliţi în lupte
Noi ştim că răul stă la pândă
Căci avem cunoştinţă multă
Ştim că Satan vrea sa ne prindă

Purtăm sabia şi armura
Cea făurită de Hristos
Iar platoşa, ne e Scriptura
Tot ce-a fost rău, am lăsat jos

Cu haina nouă a credinţei
Ţesută din aur curat
Şi cu nădejdea biruinţei
Noi, în strai nou, ne-am îmbrăcat

Un strai nou ce ne dă putere
Nădăjduind ne curăţeşte
Un strai asa cum Domnul cere
El, pentru Ceruri ne sfinţeşte

Căci numai dacă avem sfinţire
La ceruri cu Isus vom sta
Şi vom vedea a Lui mărire
Eternitatea, ne-o va da.

Amin

Câmpia Turzii, 1 august 2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
Citeste mai mult >>