Căința

Te rog, mă iartă Tată Sfânt,
Te rog, Te rog, Te rog
Sunt tulburat, mâhnit și plâng
Tristețea nu pot s-o alung
Căci am greșit... atât de mult.

Sunt supărat pe mine, Tată,
Și remușcările m-apasă,
Când cred că am lăsat metehne
Deodată mă văd mânios
Apoi, furia se revarsă.

Nu pot privi în sus, spre cer
Dar, în genunchi Îți cer iertare
Te rog, despovărează-mă din nou
Și lasă Duhul Tău cel bun
Să vină iar... ai îndurare.

Sunt vorbe care pot răni
Și zdruncină din temelii,
Ce am clădit cu-atâta trudă,
Ce am zidit, piatră cu piatră,
Doar ea... iertarea mă mai scapă.

Te rog, mă iartă Tată Sfânt
Căci mă căiesc de ce-am făcut,
Nu pot să stau murdar pe seară,
Te rog să-mi ierți vorba amară,
Să nu-mi lași sufletul să moară.

Nu vreau să-mi eclipsez din tină
Și nu-mi doresc un țap ispășitor,
Nici luna ce străluce-n toiul nopții
Nu poate fi adusă-n vorbitor...
Nici timpul, care zboară ca și vântul
Nu caută vină-n vreo cometă zburătoare,
Nici eu nu vreau să am apărător
Vreo stea din carul mic
Și nici din ursa mare.

Tu ești buchetul meu de clipe,
Tu știi coroana mea de gânduri,
Doar Tu poți tina să mi-o iei
Căci Tu cunoști a mele plânsuri.