text Poezii

Cât mai este încă altarul...

de Ciprian Muresan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Muresan
Cât mai este încă altarul,
Adu jertfa ta cea vie
Şi aşează-o peste jarul
Ce arde din veşnicie.

Nu mai da nici o zăbavă
Cât mai e focul pe altar;
Leagă jertfa şi în grabă,
Adu-o ca şi un dar.

Vine vremea când altarul
Şi cu jarul ce-i pe el
Va pleca - când pleacă harul
De la noi, la Israel.

Şi atunci, orice jertfă vie,
Când harul va fi plecat,
Va fi dusă în robie
Nu va fi chip de scăpat.

Ca şi cele cinci fecioare:
N-au văzut că pleacă harul
Când trăiau în nepăsare
Şi nesocotindu-şi darul...

Însă voi, fiţi înţelepţi
Cât de sus, mai curge darul;
Luaţi vasul şi-l umpleţi,
Că-n curând, pleca-va harul!

Jertfele de mulţumire
Aduceţi-le pe altar
Fără nici o şovăire
Ca să nu fie-n zadar.

Şi darul cel de mâncare
Tu adu-l către altar
Şi flămânzii-n adunare,
Să aibe parte de acest dar.

Şi un sfat, şi o cântare,
Şi o vorbă înţeleaptă,
Mângâiere, îmbărbătare,
Sunt atâţia care aşteaptă.

Adă-ţi darul, soră, frate,
Pe altarul de sub nor!
Adă-ţi jertfele legate,
Tu, al Domnului, popor!

Cât mai este încă altarul
Printre noi, mai este har;
Daţi năvală toţi, cu darul,
Şi aşezaţi-l peste jar.

Domnul încă mai primeşte
Jertfele vii din popor;
Tatal încă ne iubeşte
Numai noi să stăm sub nor.

O, nor sfânt de îndurare,
Nu te duce de la noi...
Râmâi peste adunare,
Tu, Păstor, iar noi, doar oi.

Ciprian Muresan. Irlanda.
22.decembrie 2015.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise