text Poezii

Inimi de piatră

de Adela Parpală
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adela Parpală
Prea mult ne frământăm degeaba şi lupta zilnic o purtăm,
Prea des ne prăbuşim pe gânduri, zadarnice îngrijorări avem.
Ne piere bucuria, credinţa şi nădejdea
În zbuciumul trăirii şi-n truda existenţă.

Ne-mpiedicăm de pietre, şi ocolim frumosul
Tânjim la idealuri, dar stăm ca moara-n vânt
Clădim în suflet ura şi împrăştiem parfumul
De vorbe fără cuget, şi ură din belşug.

Privim cu drag străinul, şi-l ridicăm de-ndată
Nu zăbovim în gândul: 'Să-l ajutăm, sau nu?'
Dar când al nostru frate ne roagă-n disperare,
Noi ne găsim doar scuze şi ne vedem de drum.

Ne-am prea obişnuit ca-n viaţă, s-avem de toate şi oricând;
Ne-am prea obişnuit să credem că cerul vom primi oricum,
Că visul nostru de-a trăi mai bine pe pământ
Stă-n dreptul nostru şi-l vom primi curând.

Simţim cum dragostea de azi se pierde în neştire
Iar ura dintre noi, ne stinge de iubire.
Nici pacea şi răbdarea nu mai rodeşte-n inimi,
Demult s-au dus în grabă acele vremi de bine.

În suflete sărace, purtăm frânturi de pace,
Iar inimile noastre încet se împietresc.
Din inimi moi de carne umplute de căldură
Rămân doar reci morminte ce viaţă nu doresc.

Dragi suflete ce astăzi, vă adânciţi în ură,
Şi împuşcaţi nevrotic inimi de pământ,
Nu vă uitaţi la piatra ce trebuie schimbată
Din inimile voastre ce-s reci ca şi un plumb?

Loviţi cu premeditare inimi şi-apoi urcaţi în minte,
Purtaţi în voi cinismul, şi-l practicaţi ades,
Iar în nisipul mişcător al urii gratuite
Vă înecaţi simţirea ce strigă-n duh spre cer!!

Lăsaţi-vă de ură, trataţi cu empatie
Că fiecare om, tânjeşte la iubire.
Nu mai fugiţi pe-alături ca preotu-n vechime,
Fiţi oameni plini de milă, Samariteni în fire!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise