Mă doare...!

Mă doare...!

Mă doare neputinţa, când văd că nedreptatea,
E pusă-n mare cinste în zilele de-acum,
Cum nu mai e la modă să stai cu adevărul,
Şi-orice valori creştine, sunt prefăcute-n scrum.

Mă doare nepăsarea atâtor mii din turmă,
Când lupi în blăni de oaie, se plimbă printre noi,
Şi-n loc să-i dăm pe faţă, cum cere şi Cuvântul,
Noi îi tratăm regeşte şi stăm în suflet goi.

Mă doare nedreptatea, ce-atâţia fraţi suportă,
Purtând poveri prea grele, pe umerii zdrobiţi,
,,Cât va mai trece Doamne... până-Ai să faci dreptate?"
Că-n văi de plângeri sumbre, atâţia-s umiliţi.

Mă doare adevărul ce-l port ca o povară,
Ştiind că toată viaţa, nu pot să-l las nicicum!
Dar ştiu că totul trece... râmâne Adevărul!
Şi tot ce azi mă doare, va trece ca un fum.