N-ai auzit un glas duios?

N-ai auzit un glas duios?


N-ai auzit un glas duios
Care te chemă pe-nserat?
Un susur lin, melodios,
Ce numele tău a strigat.

N-ai auzit cât a bătut
Gândind că poate-I vei deschide...
Mirat a fost, căci ai tăcut,
Când El voia să-ţi facă bine.

Tu pe fereastră n-ai văzut
Un om ce sta la ușa ta?
Sau poate că te-ai prefăcut
Că ai de lucru altceva...

Nici n-a crezut că-L vei lăsa
Să plece trist și nemâncat
În bunătatea ta, spera
Dar, tare rău s-a înșelat.

Ai refuzat să-L chemi la masă
În casă, musafir să-ți fie,
Și ușa n-ai deschis la casă
Să Îl hrănești, doar cu o felie,

De pâine, sau ce-ai fi avut
Căci tare s-ar fi bucurat.
El, în zadar a tot bătut
Tu ușa nu I-ai descuiat,

Iar musafirul călător,
A stat acol' și-a așteptat,
Apoi s-a-ndepărtat ușor
Văzând ce rece L-ai tratat.

Și a privit în urma Lui
Chipul în ușă ţi-a zărit
Când ai gândit că nimeni nu-i
Tu ai dschis și ai privit,

Cum El, încet s-andepărtat
O alta casă să găsească
Căci vremea era tot mai rea
Și El a prins să obosească.

S-a dus prea trist și supărat
Căci nu ai vrut să Îl primești,
Și pentru tine s-a rugat
Ca să te schimbi, să Îl iubești!

Amin

Câmpia Turzii, 20 mai 2017