Ospățul Mântuirii

Ospățul mântuirii

Eu știu că la ospățul mântuirii sunt mulți chemați,
De aceea eu, zăbava Ta o pun pe culmile iubirii.
Îi strigi pe nume, la ușa inimii Tu stai și bați,
Să chemi nuntași din orice neam, popor și seminție.

Aștept cu nerăbdare ziua nunții ce-n slavă ai pregătit.
Haina de nuntă mi-e curată, spălată-n Har divin și sfânt,
N-aș vrea să uit...să o îmbrac, răpit de grabă și avânt,
Să amuțesc ca cel din pilda Ta când fără haină l-ai găsit.

Sunt mulți chemați, de vor veni doar Tu o știi,
De își vor lăsa și boii și țarina cea cumpărată,
Câți vor alege să guste din Cina Ta... întâi,
Să bea din Apa Vieții ce-i din belșug și fără plată.

Sunt mulți chemați dar ușa lor e încuiată.
Sunt prea cuprinși de goana după efemer.
Doar cinci perechi de boi și o țarină...prea scumpă plată,
Să pierzi un loc la Cină, să pierzi un loc în Cer.
Acum...mai este loc la Cină, dar nu știm până-n seară,
De nu va închide ușa casei pentru ospăț, stăpânul.
Și de vor bate în ușă prea târziu, nu îi vei cunoaște iară,
Iar Cina veșnică a lor va fi doar chinul și suspinul.

Mă nevoiesc și eu să intru, chiar dacă ușa e prea strâmtă,
Dar e deschisă încă, chiar dacă sunt cel de pe urmă.
Dacă mai cad pe cale, Tu ești Cel ce suferința îmi curmă,
Ca să ajung la cei dintâi, Tu ești Lumina ce mă îndrumă.

Veniți...nu zăboviți...căci largă-i calea ce duce spre pierzare!
Doar nevoindu-ne, putem intra în locul pregătit, cel are,
Al nostru Împărat ce a fost jertfit ca Miel neprihănit,
Să scoată din păcat a Lui popor și să-l îmbrace în in curat.

Păstrează-ne așa…pân’ vei veni ca să ne iei… Slăvite Împărat!