text Poezii

Sunt o bună creştină

de Nănău Adinuţa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Chiar de nu vă vine-a crede
Eu sunt o creştină bună;
Dumnezeu care mă vede
Şi mă ştie şi mă crede
Ştie că nu spun minciună.

Da! Sunt o creştină bună
Şi pot ca să vă dovedesc
Am venit cu fusta-n mână
Căci nu vreau ca să se spună
Că sunt, cea care ispitesc

Ducând soră-n ispitire,
Făcând fraţii să vorbească
Despre surori şi-a lor fire
Spunând vorbe în neştire
Despre tagma femeiască.

Da! Am fusta la purtător
Şi o port cu mine-n geantă;
Îmi este de ajutor
Când slujesc sau cânt în cor
Cu surorile în strană.

Şi-o dau chiar şi cu-mprumut
La cine are nevoie;
Legea eu nu vreau s-o stric
Căci, aşa scrie în Cuvânt;
Femeia de bună voie

Tre' să stea în ascultare
Şi-n supunere totală;
Să nu se facă mai mare
Nici să calce în picioare,
Nici să fie ,,foc şi pară''

Că vreunul cu blândeţe
Se apleacă ca să-i spună
Sfaturi bune, s-o înveţe
Şi cu drag să-i dea poveţe
Cum se poartă o creştină.

Şi ca s-arăt că sunt creştină
Şi că sunt ascultătoare;
Azi am pus fusta pe mine
Căci vreau ca să fiu lumină
Şi o bună lucrătoare.

Nu mai vreau în nici un fel
Să fiu doar ca un fariseu;
Aş vrea să fiu un bun model
Şi să nu mă port c-acel
Care, sta-n faţa lui Dumnezeu

Proslăvindu-se pe sine
Şi ale lui mari merite.
Mă smeresc şi mi-e ruşine
Mă pocăiesc şi vin la Tine
Să-Ţi dau slavă, să-Ţi dau cinste

Că-n iubirea Ta cea mare
Şi în Sfânta Ta Lumină;
Îmi dai binecuvântare
Şi ai milă şi-ndurare
Şi mă-nveţi să fiu creştină.

Să mă comport ca atare
Ca să fiu bună creştină;
Mă dezbrac de provocare
De privire sfidătoare
Şi de ,,vorba mea cea bună''

Care parcă te trăsneşte
Te şfichiue şi te loveşte
Aşa ,,uşor'' de te trânteşte;
Doamne drag, binevoieşte
Şi cu gura Ta-mi şopteşte

Că mă ierţi şi mă ajuţi
Şi încă Te-nduri de mine;
La ce-am făcut, nu Te mai uiţi
Tu braţele mi le deschizi
Şi îmi spui: Vino la Mine!

De-aceea, azi Îţi mulţumesc
Şi mă îmbrac în Harul Tău
În Tine vreau să mă zidesc
Şi doar în Tine să trăiesc;
Tată îmi eşti şi Dumnezeu!

A.N 30.09.2016 Firenze

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise