text Studii

de ce resping tinerii biserica

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

De ce părăsesc tinerii biserica

Motivul #7 - Concepţia negativă despre religie

          Un motiv pentru care tinerii creştini părăsesc biserica este ideea falsă pe care ei o au despre creştinism. Cine este Isus şi cum trebuie să te raportezi la El? Pentru prea mulţi tineri, Isus este Cineva de care au auzit în tabără, la un serviciu de închinare, sau în cadrul mărturiei cuiva. Când eram tânăr, mi-L imaginam pe Hristos drept o persoană slabă, care nu avea bani, care mergea din loc în loc pentru ai învăţa pe alţii. Nu prea arăta a super-erou modern. Când am crescut însă, liderul meu de tineret mi-a făcut cunoştinţă cu adevăratul Isus. Această nouă imagine îmi arăta pe Unul care, cu o indignare sfântă, a luat un bici şi a curăţat templul de negustori. Isus era deci un om puternic, care avea un scop. Tinerii care nu sunt siguri de relaţia lor cu Isus tind să aibă două probleme. Prima este izolarea faţă de alţii. Ei devin concentraţi asupra lor şi au o imagine foarte bună despre ei. Cealaltă problemă este aceea că simt că viaţa nu are nici un sens. Mulţi nu au o experienţă personală a harului lui Dumnezeu în vieţile lor şi cred că biserica propovăduieşte o mântuire prin fapte. Într-un studiu recent asupra tinerilor creştini,  putem observa câteva din răspunsurile lor.      Majoritatea cred că dragostea lui Dumnezeu este dependentă de comportamentul lor. Cu cât sunt mai ascultători, cu atât îi iubeşte Dumnezeu mai mult. Majoritatea cred că pentru a fi acceptat de Dumnezeu, trebuie să încerci să fii bun. Aproape toţi au afirmat că nu credeau că pot fi mântuiţi, pentru că cerinţele erau prea mari. Mulţi cred că cel mai mult se accentuează în Biblie poruncile lui Dumnezeu pentru a trăi  într-un mod drept. Aceste răspunsuri ţi se pot părea surprinzătoare, însă ele sunt rezultatul legalismului care există în multe biserici. Noi tindem să accentuăm ceea ce credem că sunt poruncile lui Dumnezeu (care nu sunt deloc porunci biblice). Să nu râzi în biserică, să nu te joci, fetele trebuie întotdeauna să aibă fuste, unde să stai în biserică, cum să te comporţi, etc. Nu este de mirare că tinerii au căpătat o imagine greşită. Ce trebuie să facem noi, ca şi lideri de tineret? Pavel ne-a dat nişte sfaturi bune în Efeseni 5:1. ”Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi”. Trebuie deci să-L imităm pe Dumnezeu.

Fii unul care atinge . Luca 15:20 spune: ”Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult”. Marcu ne spune o altă istorisire care este importantă aici. El ne povesteşte despre un lepros care s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Dacă vrei, poţi să mă vindeci”. Ce ciudat! Eu credeam că ar fi trebuit să spună: ”dacă poţi să mă vindeci, fă-o acum”. Leprosul însă nu se îndoia că Isus îl putea vindeca, el doar se îndoia că Isus vroia să o facă. Leprosul era un paria, unul de neatins, un refugiat într-o condiţie mizeră, care trebuia să-şi anunţe prezenţa bătând din nişte scânduri şi strigând ”necurat”. Următoarele cuvinte din Scriptură sunt: ”lui Isus i s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: da, voiesc, fii curăţit”. Cât de mulţi tineri sunt etichetaţi necuraţi şi indezirabili de către biserică. Suntem oare gata să fim umpluţi de milă faţă de ei şi să întindem mâna pentru a-i atinge? Studiile au arătat ce mare valoare are o îmbrăţişare. Îmbrăţişarea poate face o persoană să trăiască mai mult, să fie protejată împotriva bolilor, să alunge depresia şi stresul, să întărească relaţiile în familie şi chiar să ajute pe cineva să doarmă mai bine. Când o persoană este atinsă, cantitatea de hemoglobină din sânge creşte semnificativ. Hemoglobina este o parte componentă a sângelui care transportă rezerve vitale de oxigen către toate regiunile corpului - inclusiv inima şi creierul. O creştere a hemoglobinei este benefică pentru tot corpul, prevenind îmbolnăvirea şi ajutând la recuperare mai rapidă după boală. Sunt şi momente în care tânărul va avea nevoie să păstrezi distanţa faţă de el. Când însă este nevoie de o îmbrăţişare sfântă, eşti oare disponibil?

Fii prietenos. ”Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său: ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan15:15). Slujim un Dumnezeu care pune valoare pe prietenie (Iacov 2:23, exod 33:11, Matei 11:19). Sunt totuşi unii care spun că cineva nu poate fi autoritar şi prietenos în acelaşi timp. Dacă însă Dumnezeu, care este autoritatea supremă, doreşte să fie Prieten cu noi, trebuie să Îi urmăm exemplul.

Dezvoltă un bun simţ al umorului. Pavel se plânge galatenilor ”unde este dar fericirea (bucuria) voastră?” (4:15). Sunt puţine lucruri care îl atrag pe tânăr mai tare decât râsul. Uneori suntem atât de serioşi încât cu uşurinţă ajungem să uităm că slujim pe un Dumnezeu care pune valoare în râs şi în bucurie - în special în mijlocul tristeţii (Iacov 1:2, 1 Petru 1:6). Caută deci să ai umor între tineri.

Urmează aceşti paşi şi vei demonstra dragostea al lui Dumnezeu faţă de tinerii tăi

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
Citeste mai mult >>