text Studii

Este permisă recăsătorirea celui divorțat, dar întors la Dumnezeu?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Pentru că fiecare caz diferă de altul, nu se poate de răspuns simplu cu “Da” sau “Nu” la această întrebare. Totuşi, Dumnezeu ne dă în Sfânta Scriptură principii care pot fi aplicate cu succes la fiecare situaţie. Cele mai importante din aceste principii se găsesc în capitolul 7 al Epistolei I a lui Pavel către Corinteni. Să privim la aceste principii…

1. Cui aparţine iniţiativa divorţului?

Când are loc un divorţ este cineva care a venit cu iniţiativa şi celălalt putea să dorească acelaşi lucru, dar în cele mai multe cazuri, a doua parte nu dorea divorţul şi nu a susţinut această iniţiativă. Când începe să abordeze acest subiect, Apostolul Pavel scrie:

Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (1 Corinteni 7: 10)

Verbul “se desparte” este la diateza activă şi arată că nevasta este cea care face acţiunea, adică ei îi aparţine iniţiativa şi ea se desparte de bărbatul ei. Epistola aceasta a fost scrisă unei biserici tinere cu creştini întorşi la Domnul de curând. Printre ei erau bărbaţi şi femei cu diferite probleme în familiile lor. Primul lucru pe care îl spune aici Apostolul Pavel e ca creştinul să nu iniţieze divorţul, iar dacă l-a iniţiat înainte de întoarcere la Domnul…

2. Să încerce restabilirea căsătoriei dacă este posibilă

În continuare Apostolul a scris:

(Dacă este despărţită, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei. ) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta. (1 Corinteni 7: 11)

Deci, dacă iniţiativa divorţului a venit de la creştin înainte ca acesta să se fi pocăit, iar cel necredincios nu s-a recăsătorit, ci este deschis şi doreşte să fie restabilită înapoi familia, Dumnezeu îl îndeamnă pe credincios să se împace. Dacă în aşa caz, când este posibilă împăcarea şi soţul acceptă pe soţie cu credinţa ei în Domnul Isus şi doreşte restabilirea familiei, iar soţia credincioasă nu vrea să se împace, atunci să rămână necăsătorită. Acelaşi lucru se aplică şi la bărbatul credincios care nu vrea să se împace cu soţia necredincioasă de care a divorţat şi care doreşte să păstreze căsnicia mai departe.

3. Dacă cel necredincios este recăsătorit

Creştina este liberă să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnul. De altfel, dacă vine cu ideea şi iniţiativa restabilirii căsătoriei care s-a încheiat cu divorţ, atunci va mai provoca pe fostul soţ să mai facă odată divorţ şi să mai lase în urmă alte inimi zdrobite şi un alt legământ rupt. Acelaşi principiu se aplică şi faţă de bărbatul care a devenit creştin şi a cărui soţie deja este recăsătorită.

4. Dacă cel necredincios nu vrea să restabilească căsătoria

Un alt caz ar fi atunci când soţia credincioasă doreşte să restabilească căsătoria, iar soţul necredincios nu acceptă pe motiv că soţia lui a devenit creştină sau pentru orice alte motive. Cu privire la un astfel de caz, Dumnezeu spune:

Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. (1 Corinteni 7: 12-15)

Dacă ţi-ai făcut partea să restabileşti căsătoria şi totuşi soţul necredincios refuză şi vrea să vă despărţiţi sau să rămâneţi divorţaţi, atunci nu ai de ales şi trebuie să accepţi lucrul acesta şi să trăieşti mai departe în pace cu el fără să porţi ură, sau să-l împiedici să-şi vadă copii, etc.

Tot odată, Dumnezeu spune că într-o astfel de situaţie “fratele sau sora nu sunt legaţi”. Ce înseamnă aceasta? Găsim răspunsul în acelaşi capitol, spre sfârşit, unde este folosită aceeaşi expresie “legat” şi tot în contextul căsătoriei:

O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul. (1 Corinteni 7: 39)

Conform acestui verset, a nu mai fi legată înseamnă să fie slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.

Dumnezeu să dea înţelepciune oricui citeşte aceste adevăruri din Sfintele Scripturi ca să înţeleagă principiile lui Dumnezeu şi să le aplice corect la situaţia sa.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
Citeste mai mult >>